Prima reacție a lui Beatrice Mahler, managerul Institutului Marius Nasta, după decesul asistentei la scurt timp după vaccinul anti-Covid: Nu a avut reacții adverse

2 luni in urmă 1

Beatrice Mahler: „Nu a avut reacții adverse”

Asistentă de 55 de ani a murit la scurt timp după ce s-a vaccinat anti-Covid cu a doua doză. Evenimentul trist s-a petrecut în urmă cu opt zile, iar informația a fost confirmată și de managerul unității medicale.

„Colega noastră avea 55 de ani, a decedat la domiciliu in 28 Ianuarie, doza de rapel a fost efectuată in 21.01.2021. Menționez că nici după prima doză, nici după rapel nu au avut reacții adverse la colega noastră”, a confirmat Beatrice Mahler pentru Gândul.

Nu era cunoscută cu probleme de sănătate. Era asistentă care a lucrat la secția de Terapie Intensivă.

Reacția Ministerului Sănătății:

Cu privire la cazul asistentei medicale decedate facem următoarele precizări:

Asistentă medicală, în vârstă de 55 de ani, a fost vaccinată la 21 ianuarie a.c. cu doza de rapel și a decedat la 28 ianuarie a.c.

Menționăm că nu au existat reacții adverse nici după prima doză de vaccin, nici după rapel.

Cauzele decesului vor fi stabilite de către Institutul de Medicină Legală. Pentru corecta informare a opiniei publice vom reveni cu precizări în momentul în care vom avea rezultatele preliminare ale autopsiei.

Ce spune Tudor Ciuhodaru despre cazul asistentei moarte după vaccinul anti-Covid

„Este o colegă care a luptat de la începutul acestei pandemii împotriva COVID. Aşteptăm rezultatele de la această necropsie medicol-legala. Sunt examene toxicologice şi hipstopatologice a căror durată este mai mare şi sperăm să se lămurească şi acest lucru. Acest vaccin este în continuare în studii clinice şi că profesioniştii din sănătate sunt încurajaţi să raporteze orice fel de reacţie adversă secundară.

Aşteptăm date suplimentare oferite de cei care realizează necropsia în aşa fel încât să fie clarificată cauza decesului. Este în continuare o raportare continuă a reacţiilor adverse. Pot să apară frecvent cefaleea, durere la nivelul locului de injectare, greţuri, insomnie şi paralizie facială care a fost menţionată de mai multe ori în România.

Este greu în acest moment să se spună care este relaţia dintre acel rapel şi decesul pacientei. E încă un semnal de alarmă. Trebuie, ca de fiecare dată atunci când vorbim despre administrarea unui produs medical, să se obţină acel consimţământ informat şi să existe toate datele medicale, în aşa fel încât riscurile să fie reduse la minimum şi în astfel de situaţii”, a spus Tudor Ciuhodaru, eurodeputat PSD, medic la Spitalul Clinic de Urgență ”Nicolae Oblu” din Iași , la RomâniaTv.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă