Prima doză de vaccin în ultimul stat din UE. Cum a ratat Olanda startul campaniei de imunizare

1 lună in urmă 22


Guvernul olandez s-a pregătit pentru vaccinul Oxford/AstraZeneca, dar serul aprobat mai întâi a fost cel dezvoltat de Pfizer/BioNTech, care necesită temperaturi mai scăzute de depozitare, ceea ce a dus la amânarea debutului campaniei de imunizare, scrie publicația de limbă engleză Dutchnews.nl. Confruntat cu faptul că Olanda devine astfel ultima țară din UE care începe vaccinarea, miercuri, ministrul sănătății a admis: ”Nu am fost suficient de agili”.


Olanda va începe vaccinarea împotriva COVID miercuri, cu o asistentă de 39 de ani dintr-un cămin pentru vârstnici. Este ultima țară din UE care dă startul oficial al campaniei de imunizare, iar oficialii guvernamentali, deveniți țintele unei ploi de critici, au admis că au greșit.


Potrivit Dutchnews.nl, autoritățile olandeze au presupus că vaccinul Oxford/AstraZeneca, care poate fi depozitat la temperaturi de 2-8 grade Celsius, este cel care va fi aprobat mai întâi, așa că a stabilit inițial că programul de vaccinare va fi derulat prin medicii de familie.


Însă serul autorizat în UE a fost cel al Pfizer/BioNTech, care necesită temperaturi foarte scăzute de depozitare și care nu poate fi administrat în centre mici de vacinare.


Prin urmare, ministrul Sănătății Hugo de Jonge a admis în fața parlamentarilor, luni, că ar fi putut să organizeze lucrurile mai bine și mai rapid.


”Pot să concluzionez acum că nu ne-am dovedit suficient de agili pentru a face schimbările necesare cât mai rapid. Aș fi putut să cer mai devreme autorităților din sănătate să se pregătească, ținând cont de expertiza lor în domeniul vaccinării la scară largă”, a spus De Jonge.


Explicații multiple


Dar lipsa de flexibilitate în adaptarea infrastructurii la vaccinul Pfizer/BioNTech este doar ultima dintre explicațiile oferite de guvern.


Inițial, oficialii au sugerat că Olanda va începe mai târziu vaccinarea deorece dorește să fie mai atentă și că startul amânat, în comparație cu alte țări UE, a fost o alegere deliberată.


”Am făcut alegerile pe care le-am făcut și cred că sunt alegeri responsabile”, sublinia ministrul Sănătății chiar înainte de sfârșitul anului, potrivit Nieuwnieuws.nl.


Săptămâna trecută, Hugo de Jonge mai asigura că în Europa, doar Germania și Danemarca au pus la punct infrastructura necesară pentru administrarea vaccinurilor la scară largă și că celelalte țări au făcut doar injecții simbolice.


Dar datele disponibile, preluate de presa olandeză, l-au contrazis rapid. Dincolo de Germania și Danemarca, și alte țări s-au apucat deja de treabă serios, Italia administrând peste 120.000 de doze, Spania peste 80.000. Zeci de mii de doze au fost administrate și în alte state, inclusiv România.


Strategie modificată


În cele din urmă, sub presiunea criticilor și a sistemului sanitar, guvernul a modificat de mai multe ori data începerii vaccinării.


Inițial a fost aleasă data de 4 ianuarie, dar serviciile de sănătate au obiectat, așa că s-a stabilit că totul va începe pe 8 ianuarie. În cele din urmă, și această dată a fost devansată cu două zile.


Bâlbâieli au apărut și în cazul stabilirii categoriilor ce vor fi vaccinate cu prioritate.


Inițial, scrie site-ul Nltimes.nl, campania de vaccinare ar fi trebuit să înceapă cu persoanele vulnerabile în fața bolii, inclusiv cele din căminele pentru vârstnici. Dar guvernul a decis să plaseze mai în față cadrele medicale din acele cămine.


Ulterior, ministrul Sănătății și-a dat seama că spitalele din țară sunt suprasolicitate, din cauza unui val epidemic agresiv și a îmbolnăvirii medicilor și asistentelor.


De aceea, De Jonge a decis că și cadrele medicale aflate în prima linie trebuie să primească vaccinul cu prioritate.



Citeşte Articolul Întreg pe Sursă