Previziunea lui Ciolacu: Se rupe coaliția și vom avea alegeri anticipate. Am anunțat clar, PSD nu face un guvern cu PNL

1 lună in urmă 131

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a ținut să precizeze din nou că PSD nu va face un guvern cu PNL și a previzionat că neînțelegerile din coaliție vor conduce la alegeri anticipate.

„Ruperea coaliției de guvernare va duce la alegeri anticipate. Eu am anunțat clar că nu vom face un guvern cu PNL-ul” a comentat Ciolacu la RTV.

Social democratul a motivat respingerea acestei ipoteze, devoalând că după ce formațiunea sa a câștigat alagerile parlamentare, în 2020, ar fi inițiat demersul unei înțelegeri cu Klaus Iohannis pentru formarea unui guvern de „uniune națională”, propunere pe care președintele țării a respins-o.

„Noi după ce am câștigat alegerile parlamentare, ne-am dus la Iohannis cu o primă ofertă și i-am cerut să avem un guvern de uniune națională. Iohannis ne-a spus: Nu! Vreau guvrenul meu! Păi atunci, dacă această coaliție nu va funcționa, să rămână ei responsabili de formarea unui nou guvern (…) PSD nu va forma un guvern cu PNL”, a conchis liderul social-democrat.

sursa foto: Inquam Photos/ George Călin

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă