Preţul gazelor naturale a crescut din nou miercuri în Europa

2 săptămâni in urmă 11

Preţul gazelor naturale a crescut din nou miercuri în Europa, după ce Agenţia Federală a Reţelelor din Germania (Bundesnetzagentur, BNetzA) a anunţat marţi suspendarea procedurii de aprobare a Nord Stream 2, controversatul gazoduct între Rusia şi Germania pe sub Marea Baltică, invocând un obstacol juridic, transmite Reuters. Suspendarea a amplificat temerile privind necesarul de gaze al continentului în această iarnă. Cotaţiile de referinţă la gaze naturale pentru piaţa europeană, cele de la hub-ul TTF din Olanda, au urcat miercuri cu aproape 8%, la 101,30 euro per MWh, cel mai ridicat nivel din 18 octombrie. "Calendarul pentru ca gazoductul să înceapă livrările pare mai îndelungat decât ne-am aşteptat iniţial. Posibil doar în februarie să funcţioneze, apreciază analiştii de la Goldman Sachs. Guvernele europene încearcă să atenueze povara asupra consumatorilor şi afacerilor prin măsuri cum ar fi plafonarea preţurilor şi subvenţii. Unul din cei mai mari traderi globali de energie, Trafigura, a avertizat că Europa s-ar putea confrunta cu pene de curent în această iarnă, din cauza livrărilor scăzute. Preţul gazelor naturale a crescut săptămâna aceasta în Europa în urma reducerii exporturilor din Norvegia, din cauza lucrărilor de mentenanţă la infrastructura sa de gaze. Livrările ruseşti prin gazoductul Yamal-Europe erau constante miercuri, peste nivelul din weekend, arată datele de pe site-ul operatorului de reţea Gascade. Săptămâna trecută, Gazprom a informat că a început umplerea depozitelor sale europene, ceea ce a dus la scăderea preţului gazelor în regiune, deşi analiştii apreciază că Moscova trebuie să facă mai mult pentru a atenua temerile în Europa şi pentru ca preţul gazelor să scadă semnificativ. O treime din gazele naturale consumate de Europa provin din Rusia. Preţurile gazelor naturale au crescut cu peste 300% anul acesta, în timp ce Europa a început sezonul rece cu cele mai scăzute stocuri din peste un deceniu. AGERPRES/(AS - autor: Mihaela Dicu, editor: Andreea Marinescu, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă