Prețul crescut al gazelor îi „arde” la salarii pe funcționarii de la Primăria din Timișoara. Anunțul lui Dominic Fritz

4 săptămâni in urmă 26

Joi, 04 Noiembrie 2021, ora 23:31

25 citiri

Funcționarii de la Primăria Municipiului Timișoara rămân fără importante sume de bani din fondul de salarii, iar alte bugete au fost regândire pentru a putea fi suportată creşterea preţului la gaze naturale, a anunțat edilul Dominic Fritz.

La Timişoara, societatea de termoficare, Colterm, a întrerupt timp de trei zile, încălzirea şi furnizarea apei calde, din cauza datoriilor pe care le are la furnizorul de gaze E.ON.

Ulterior primarul Dominic Fritz a semnat un nou contract, cu un alt operator, însă pe o perioadă determinată de timp, cu posibilitate de prelungire şi cu plata în avans.

Ce măsuri drastice a anunțat edilul Timișoarei

„Am tăiat astăzi drastic bugetul de funcţionare al Primăriei astfel încât să eliberăm resurse financiare pentru a suporta creşterea preţului la gaz. Toate fondurile pe care le-am tăiat sunt de la capitolul funcţionare. Nu am luat niciun leu din capitolul de investiţii şi sper, cu toată puterea mea, să nu fim nevoiţi să o facem”, a scris Dominic Fritz, joi seară, pe Facebook.

Edilul explică faptul că numai din fondul de salarii a tăiat 3 milioane de lei.

„Am tăiat 3 milioane de lei din fondul de salarii. Am mutat un excedent de 3,7 milioane de lei, rezultat de refuzul la plată a serviciilor neefectuate de salubrizare. La fel şi în cazul întreţinerii spaţiilor verzi: 2 milioane de lei. Am mai mutat spre căldura şi apa caldă în oraş 1,5 milioane de lei de la iluminat public, fonduri necheltuite, şi întreg fondul de rezervă de 2,5 milioane de lei”, a mai precizat Fritz.

Primarul arată cu degetul către Executiv

Dominic Fritz a mai arătat că este nevoie ca Guvernul să susţină acest preţ ridicat.

„Încă de la primele semne ale acestei crize a preţului la gaz am spus mereu că nu există o singură soluţie. Că susţinerea costului la gigacalorie în faţa acestei explozii a preţurilor, trebuie să vină din trei surse: de la bugetul local, de la consumatori şi de la Guvern. Bugetul local a dat, în acest an, tot ceea ce putea să dea spre Colterm, 153 de milioane de lei, doar pentru facturi curente. Acestei sume uriaşe se adaugă alocarea primită de la Consiliul Judeţean în valoare de 1,2 milioane de lei. Eforturile timişorenilor şi ale bugetului local nu vor fi suficiente pentru a trece cu bine această iarnă. De aceea, aşteptăm ca Guvernul să materializeze promisiunile făcute la începutul acestei săptămâni şi să aloce bani de la Fondul de Rezervă pentru a putea asigura furnizarea căldurii şi a apei calde pe întreaga durată a iernii, în spitale, şcoli şi gospodării”, a mai scris Fritz.

La Timişoara, societatea de termoficare, Colterm, a întrerupt timp de trei zile, încălzirea şi furnizarea apei calde, din cauza datoriilor pe care le are la furnizorul de gaze E.ON. Ulterior primarul Dominic Fritz a semnat un nou contract, cu un alt operator, însă pe o perioadă determinată de timp, cu posibilitate de prelungire şi cu plata în avans.

Citeste si:

 „Aş reduce numărul salariaţilor, sigur sunt şi mulţi care taie frunză la câini”

Supbprefectul judeţului Timiş, Ovidiu Drăgănescu, care are şi atribuţii de prefect, îi dă sfaturi pe Facebook primarului municipiului Timişoara, Dominic Fritz. Drăgănescu i-a transmis...

România a importat în 2021 cu 272% mai mult gaz din Rusia comparativ cu 2020. Este cea mai mare creștere între clienții Gazprom

Exporturile de gaze naturale ale Gazprom în afara fostei URSS au crescut cu 10,4% în ritm anual, până la 158,8 miliarde metri cubi în primele zece luni ale acestui an, iar cea mai mare...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă