Preț colosal în Mamaia pentru piure, piept de pui și salată de varză. Ai da banii aceștia pe ele?

2 luni in urmă 22

Prețurile din Mamaia au explodat! Mulți români aleg să plece în alte țări pentru vacanță, mai ales pentru că trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar în cazul în care aleg să își petreacă concediul pe litoralul românesc.

Prețuri colosale pe litoralul românesc. Ce se întâmplă, de fapt

Sumele sunt uriașe în Mamaia. Turiștii trebuie să plătească o adevărată avere pe hotel dacă își doresc să își petreacă vacanța în una dintre cele mai cunoscute stațiuni de pe litoralul românesc, dar nici mâncarea nu este ieftină.

Mamaia este cunoscută pentru cluburile de fițe, dar mulți se plâng de modul în care este amenajată stațiunea, dar și de prețurile ce au ajuns să fie mult prea mari pentru majoritatea românilor ce nu își permit o astfel de vacanță.

„Ai ajuns în Mamaia. Ai parcat. Când să cobori din mașină, 100 lei de parcare pe o zi. Intri în hotel, o cameră de 12 mp, cu mobilier de anii 90, cu cabină de duș care se dezmembrează în timpul folosirii, hotel 3 stele, 450 lei pe noapte.

Cât un sejur de 7 zile la Roma, într-un hotel de 4 stele. Ieși pe plajă, 90 lei șezlongul. La Dedeman e 120 de lei unul nou. Te pui la soare, vrei să faci o baie în mare.

Dar unde e marea? Nu se vede ochi de apă. După câteva sute de metri prin soare și un nisip mai degrabă terasament de cale ferată, ajungi la mare.

Dar ce să vezi? Geamandura e la 10 metri de mal, pericol de înec. Copilul nu poate intra singur în apă nici măcar la mal. Ne întoarcem la șezlong. Ce proști suntem, am uitat să lăsăm semne pe nisip.

Am ajuns la promenadă și nici urmă de șezlong. O stațiune fără parcuri, fără spații verzi, fără locuri de joacă sau parcuri acvatice. Doar clădiri peste tot.”, a scris un turist în mediul virtual, potrivit replicaonline.ro.

Cât costă o porție de piept de pui cu salată și piure. Nu mulți își permit

Mai mult, turistul s-a arătat indignat de prețurile pe care le cer multe restaurante pentru mâncare. Se pare că o singură porție de piept de pui cu salată și piure a ajuns să coste 46 de lei, așa că nu mulți vor să scoată acești bani din buzunar pentru a servi ceva în Mamaia.

„La prânz mergem la masă, 24 de lei ciorba de văcuța, dacă vrei chiflă încă 3 lei, ciușa 1 leu, smântâna 1,5 lei. Piure cu piept de pui și salată de varză – 46 lei. Mă închin, înghit în sec. Diseară mâncăm hamsie.

A doua zi o luăm de la capăt. Plătim 100 lei parcarea și tot așa. La final, tragem linie. Concediu de 4 zile la Mamaia: 1800 lei cazare, 1000 lei prânz, cină, sucuri, 384 lei parcare, 360 lei șezlonguri.

Total pentru 4 zile la Mamaia în condiții de cel mult 2 stele: aproximativ 3.500 lei. Oameni buni, la banii ăștia meritam o vacanță mai bună!”, se mai arată în postarea turistului.

Cât costă o porție de pește. Sumele sunt uluitoare

În cazul în care românii vor să se răcorească cu o sticlă de apă rece, ei trebuie să plătească 10 RON pe plajă și 5-6 RON la supermarket-urile din apropiere. Surprizele neplăcute nu se termină aici.

O porție de guvizi prăjiți ajunge la prețul de 32 de lei, iar o farfurie de hamsie costă 30 de lei. Mulți își doresc să servească un preparat delicios din pește, dar acest aliment a devenit un lux pentru turiști. Iată prețurile de pe litoral:

  • saramură de chefal cu mămăliguță și ardei: 44 lei.
  • saramură de stavrid: 42 lei.
  • saramură de zargan: 59 lei.
  • trio de pește cu sparanghel: 69 lei.
  • dorada/biban de mare la grătar cu cartof natur: 49 lei.
  • somon la grătar: 59 lei.

Turiștii fug de Vama Veche și Costinești. Cât trebuie să scoți din buzunar pentru o zi în aceste stațiuni

Vama Veche și Costinești erau stațiuni preferate de tineri, mai ales pentru că prețurile erau unele accesibile. Totuși, acum totul s-a schimbat!

Spre exemplu, o familie cu doi copii plătește în jur de 140 de lei pe o masă în Costinești, în timp ce șezlongul costă 50 de lei de persoană în timpul săptămânii, iar o cameră ajunge la minim 150 de lei pe noapte.

Cât despre Vama Veche, prețurile i-au speriat chiar și pe cei ce revin aici în fiecare an. Ciorbele ajung să coste 18 lei, iar băuturile alcoolice nu sunt la îndemâna oricui, mai ales pentru că o singură bere ajunge la prețul de 20 de lei.

The post Preț colosal în Mamaia pentru piure, piept de pui și salată de varză. Ai da banii aceștia pe ele? appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă