Președintele UEFA nu l-a uitat pe Mircea Pascu: „Ne exprimăm mulţumirile şi aprecierile pentru deceniile în care a servit fotbalul”

2 months ago 5

Decesul lui Mircea Pascu nu a trecut neobservat! Președintele UEFA, Aleksander Ceferin a trimis o scrisoare specială președintelui FRF, Răzvan Burleanu.

Mircea Pascu a murit la 85 de ani, iar UEFA regretă dispariția celui care a fost și președintele FRF. Pascu suferea de cancer de mai bine de 10 ani, mielom, dar și de diabet și era internat de 10 zile în spital.

UEFA, după moartea lui Mircea Pascu: „Să împărtășiți cele mai sincere condoleanțe!”

„În numele UEFA, aş dori să transmit condoleanţe pentru pierderea domnului Mircea Pascu. Vrem să ne exprimăm mulţumirile şi aprecierile pentru deceniile în care a servit fotbalul, ca preşedinte al unor cluburi precum Corvinul Hunedoara, Jiul Petroşani sau Rapid Bucureşti, dar şi ca vicepreşedinte al Federaţiei Române de Fotbal între 1983 şi 1989 şi, bineînţeles, preşedinte FRF între februarie şi august 1990.

De asemenea, va fi amintit ca membru al Comitetului competiţiilor pentru cluburi UEFA (1984-1992) şi Comitetul Fair Play (1992-1998), precum şi membru al ”UEFA Amicale des Anciens circle”. Vă rugăm cu drag să împărtăşiţi cele mai sincere condoleanţe familiei şi celor dragi”, este mesajul președintelui UEFA, Aleksander Ceferin.

Oficiali de la Casa Fotbalului au transmis familiei Pascu faptul că înaintea partidelor din următoarea etapă a competiţiilor organizate de FRF va fi ţinut un moment de reculegere.

Mircea Pascu, fostul vicepreședinte și președinte al Federației Române de Fotbal între 1983 și 1990, va fi înmormântat vineri la Petroșani.

Formalitățile vor fi unele rapide, iar Pascu va fi transportat în localitatea natală, Petroșani. Nu va fi depus nicăieri deoarece, pe fondul problemelor de sănătate, a contactat coronavirusul în spital. El va fi dus către Petroșani chiar în dimineața zilei de vineri.

Născut la 6 noiembrie 1934, la Petroșani, Mircea Pascu a deținut de-a lungul timpului mai multe funcții de conducere la cluburi de fotbal de renume, nu numai la FRF. Între anii 1968-1979 a fost secretar, vicepreședinte și președinte al clubului de fotbal Jiul Petroșani. De asemenea, timp de trei ani, din ’80 și până în ’83, a deținut și funcția de președinte la Corvinul. Conducerea FRF a preluat-o în februarie 1990 și a păstrat-o până în luna august a aceluiași an.

The post Președintele UEFA nu l-a uitat pe Mircea Pascu: „Ne exprimăm mulţumirile şi aprecierile pentru deceniile în care a servit fotbalul” appeared first on Prosport.

Read Entire Article
Powered By Seo Tools