Președintele PNL Sector 3 îi cere lui Robert Negoiță să se suspende din funcție: ”Tragicul accident nu poate rămâne fără consecințe”

2 luni in urmă 46

Preşedintele PNL Sector 3, Antonel Tănase, îi solicită primarului Robert Negoiţă să se autosuspende din funcţie până când anchetatorii se vor pronunţa în cazul accidentului de muncă produs pe şantierul din zona Bibliotecii Naţionale, în urma căruia au murit doi muncitori.

"Reprezentanţii dreptei în Consiliul Local al Primăriei Sectorului 3 i-au cerut primarului Negoiţă explicaţii şi toate actele justificative pentru existenţa şi legalitatea şantierului unde au murit doi oameni şi li s-a răspuns în doi peri că se făceau lucrări de salubrizare. Tragicul accident de luni, în care doi oameni şi-au pierdut viaţa, iar alţi patru au fost răniţi, nu poate rămâne fără explicaţii şi consecinţe.

În acest context, consider oportună autosuspendarea primarului Negoiţă, aşa încât cercetările care vizează legalitatea actelor emise pentru şantierul de la Ministerul Culturii să se desfăşoare corect, rapid şi fără ca asupra lor să planeze vreo umbră de îndoială", a scris Tănase, vineri, pe Facebook.

Consilierii PNL şi USR PLUS i-au solicitat deja lui Robert Negoiţă toate actele care justifică legalitatea intervenţiei firmei primăriei şi a desfăşurării lucrărilor şi intenţionează să identifice toate documentele care există în ceea ce priveşte şantierul "catastrofal" şi măsurile administrative care se impun, a precizat liderul PNL Sector 3.

"În paralel cu cercetările interne, administrative, s-a deschis o anchetă penală, care va găsi vinovaţii pentru moartea a doi oameni şi rănirea altor patru. Până când anchetatorii se vor pronunţa şi în perioada în care aleşii PNL şi USR PLUS verifică parcursul instituţional şi corectitudinea deciziilor luate pentru demararea lucrărilor cu firma primăriei, îi solicit primarului Robert Negoiţă să se suspende temporar din funcţie pentru a uşura cercetarea internă, aşa cum este moral şi omeneşte, după un incident soldat cu două decese", a transmis liberalul.

Citeste si:

 Nu se știa ce se produce pe terenul unde a avut loc accidentul mortal. Umblau zvonuri că se fac terase

Primarul Robert Negoiță supraveghea personal șantierul care a curmat două vieți. Miza uriașă a lucrării neautorizate

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă