Președintele Joan Laporta recunoaște public că nu a mai vorbit deloc cu Leo Messi, după plecarea acestuia la PSG!

1 lună in urmă 17

Președintele Barcelonei, Joan Laporta, susține că nu a mai vorbit deloc cu Leo Messi, după ce acesta s-a transferat la PSG, și a confirmat, indirect, răceala dintre starul argentinian și el.

Laporta a reiterat faptul că La Liga a condiționat înregistrarea noului contract al lui Messi de semnarea acordului cu CVC Capital Partners.

Contractul simbolului catalan pe Camp Nou a expirat pe data de 1 iulie 2021.

Joan Laporta nu a mai vorbit deloc cu Leo Messi de la transferul acestuia la PSG: „Nu mi-a plăcut să îl văd că poartă tricoul altei echipe”

Președintele Barcelonei, Joan Laporta, face dezvăluiri de senzație și spune că La Liga a pus presiune pentru a-l convinge să semneze acordul cu CVC.

„Ceea ce s-a întâmplat este exact așa cum s-a spus. Există date obiective în acest sens. Noi am fost puși sub presiune, ori semnăm cu CVC pentru împrumutul acordat, ori nu există niciun fel de fairplay financiar. Nu a existat niciun loc de întors.

A existat un precontract și noi am bătut palma. Au existat mai multe aranjamente și La Liga părea că le va accepta, dar apoi au spus că nu fără CVC. Noi nu am mai crezut că situația se va mai îmbunătăți așa că am decis să punem capăt la tot”, a spus Laporta pentru Esport3.

Șeful de pe Camp Nou a continuat: „Messi nu ar mai fi putut rămâne chiar dacă Antoine Griezmann ar fi plecat înaintea lui și cu toate reducerile salariale ale căpitanilor. Dar este important că am redus masa salarială pentru că anul viitor putem fi mai ambițioși.

Nu am vorbit cu Messi de atunci. Am urmărit debutul său la PSG și a fost ciudat să îl văd jucând pentru o altă echipă, rivală a Barcelonei. Nu mi-a plăcut să îl văd că poartă tricoul altei echipe”.

Rămâne acum de văzut cum va reuși Barcelona să depășească impasul financiar major cu care se confruntă în condițiile în care reușitele pe plan sportiv în acest sezon, care ar aduce cu sine și câștiguri financiare importante, ar putea lipsi cu desăvârșire pentru echipa lui Ronald Koeman, care nu are niciun obiectiv măreț în plan european.

The post Președintele Joan Laporta recunoaște public că nu a mai vorbit deloc cu Leo Messi, după plecarea acestuia la PSG! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă