Președintele Iohannis, mesaj pentru musulmani la începerea Ramadanului: Apreciez susţinerea pe care aţi manifestat-o în toată această perioadă pentru strădania autorităţilor de a ne proteja şi de a identifica soluţii pentru regăsirea normalității

3 săptămâni in urmă 29

Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, luni, un mesaj comunităţii musulmane din România cu ocazia începerii lunii postului Ramadan, în care a apreciat susţinerea acesteia pentru eforturile autorităţilor în contextul pandemiei de COVID-19.

„Cu prilejul începerii lunii postului Ramadan, transmit tuturor cetăţenilor români de etnie turcă şi tătară gândurile mele bune, însoţite de urări de sănătate, prosperitate şi împlinire spirituală. Ramadanul îndeamnă, prin zilele dedicate postului şi rugăciunii, la o reflecţie profundă asupra semnificaţiilor Coranului în lumea contemporană şi asupra valorilor pe care le inspiră fiecărui credincios: libertate, demnitate, toleranţă, iubire pentru semeni”, se arată în mesajul şeful statului.

El a apreciat susţinerea comunităţii musulmane manifestată în această perioadă „pentru strădania autorităţilor de a ne proteja prin măsuri sanitare şi de a identifica soluţii pentru regăsirea cât mai rapidă a normalităţii sociale”.

„Şi în acest an, perioada Ramadanului însoţeşte efortul nostru comun de a depăşi dificultăţile provocate de pandemia de COVID-19. Suferinţa şi boala încă îi afectează la scară mondială, adeseori cu consecinţe grave, pe semenii noştri. Apreciez susţinerea pe care aţi manifestat-o în toată această perioadă pentru strădania autorităţilor de a ne proteja prin măsuri sanitare şi de a identifica soluţii pentru regăsirea cât mai rapidă a normalităţii sociale. Am încredere că luna postului Ramadan vă va întări în acest efort şi ne va ajuta să continuăm împreună, în spirit de solidaritate şi responsabilitate, să-i ajutăm pe toţi cei care au nevoie de grija şi sacrificiul nostru. Ramadan Karim!”, a evidenţiat preşedintele Iohannis.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Info Sud-Est

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă