Preşedintele egiptean Abdel-Fattah al-Sissi critică Europa pentru refuzul de a primi migranţi

6 zile in urmă 4

Preşedintele Egiptului, Abdel-Fattah al-Sissi, a criticat Europa pentru că refuză să primească migranţi, în timp ce ţara sa găzduieşte aproximativ şase milioane de persoane care au fugit de conflictele şi sărăcia din statele lor de origine, relatează DPA. "În Egipt, avem şase milioane de persoane venite din cauza unor conflicte, a capacităţilor limitate sau a sărăciei din unele ţări vecine. Nu le-am interzis şi nici nu le-am dus în lagăre", a declarat marţi Al-Sissi. "Vorbim despre un număr uriaş. Prietenii noştri din Europa refuză să îi primească", a adăugat el, în cadrul unei conferinţe în staţiunea Sharm el-Sheikh la Marea Roşie. "S-au integrat în societate. Capacităţile noastre (de primire) poate nu sunt la fel de avansate ca în ţările bogate, dar măcar am pus la dispoziţie ceea ce avem, fără a face zarvă", a mai spus preşedintele egiptean. Conform Organizaţiei Internaţionale pentru Migraţie (OIM), migranţii din Egipt provin din 58 de ţări, multe dintre ele din Africa şi din lumea arabă. Ei folosesc deseori Egiptul ca ţară de tranzit. Egiptul şi-a înăsprit controalele asupra migraţiei ilegale de pe coastele sale nordice, astfel că numărul plecărilor prin Marea Mediterană a scăzut din 2016, a precizat OIM. AGERPRES/(AS - autor: Ionuţ Mareş, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Anda Badea)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă