Președintele Colegiului Medicilor critică eliminarea posibilității de a cumula pensia cu salariul

1 lună in urmă 1

Medic in spitalMedic in spital

Revolte pe bandă rulantă privind interzicerea de a se cumula pensia cu salariul de la stat. După ce profesorii au contestat procedura anunțată de Ministerului Muncii, acum și medicii se revoltă. Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, a afirmat că dacă legea se aplică în această formă, sistemul va intra în colaps.

DUMINICĂ, 14 MARTIE 2021, 08:59

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET

„Nu suntem de acord cu aplicarea acestei legi în sănătate. Medicii pensionari susţin sistemul sanitar în zonele deşertificate. Avem judeţe în care medicii pensionari susţin aproape integral gărzile în spitale, precum şi în centre de permanenţă. Dacă aceşti medici vor fi demotivaţi financiar, sistemul medical va intra în colaps în anumite regiuni”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor la un post TV, potrivit news.ro.

Coriu a explicat că din totalul de 55.940 de medici cu aviz de liberă practică peste 13.000 sunt trecuți de 60 de ani şi foarte curând vor ajunge la vârsta de pensionare. Alți peste 1.200 de medici sunt deja pensionați și beneficiază de posibilitatea de a cumula cele 2 venituri.

Problema ar fi cu atât mai gravă în zonele sărace și rurale, unde există deja un deficit sever de medici tineri sau de vârstă medie și are multe semnale că medicii mai în vârstă ar alege pensia şi nu salariul.

Președintele Colegiului Medicilor a precizat că instituţia a depus memorii către premier, miniştrii Sănătăţii și Muncii, precum și la cele două camere ale parlamentului.

Proiectul de lege care interzice cumulul pensiei cu salariul de la stat a fost lansat în dezbatere publică, după ce a fost prezentat pe larg de către ministrul Muncii și Protecției Sociale, Ralucan Turcan.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă