Președintele Armeniei are COVID-19. Armen Sarkissian s-a izolat la Londra, acolo unde a petrecut Anul Nou

1 lună in urmă 21


Preşedintele Armeniei, Armen Sarkissian, 67 de ani, s-a văzut de Anul Nou la Londra cu familia şi nepoţii săi. Pe 3 ianuarie, în timp ce a fost supus unei intervenţii chirurgicale la picior, într-un spital din capitala Angliei, a dezvoltat și simptome ale noului coronavirus și a fost depistat pozitiv, scrie Mediafax, care citează agenția rusă de presă TASS.


Armen Sarkissian s-a auto-izolat și îşi va desfăşura activitatea de la distanţă, a transmis Biroul Executiv al preşedintelui armean.


„Preşedintele Armen Sarkissian s-a văzut de Anul Nou la Londra cu familia şi nepoţii săi. La 3 ianuarie, Sarkissian a fost supus unei intervenţii chirurgicale la picior, la Londra. Astfel, preşedintele a dezvoltat şi simptome ale noului coronavirus. Testul său a fost pozitiv. Preşedintele Sarkissian se auto-izolează şi îşi va continua temporar activităţile de la distanţă", a transmis Biroul Executiv al preşedintelui armean.


Înainte de a fi ales preşedinte al Armeniei, în 2018, Armen Sarkissian a fost ambasador al Armeniei în Marea Britanie, astfel că o parte din familia sa locuieşte în capitala Marii Britanii.


Cazurile de coronavirus din Armenia au crescut cu 324 în ultimele 24 de ore, ajungând la 160.544. Patruzeci de pacienţi cu COVID-19 au murit în spitale, în total fiind raportate 2.878 de decese. Aproximativ 5,5% din populaţia Armeniei, care este de 2,9 milioane de locuitori, a contractat boala, potrivit TASS.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă