Preotul Visarion Alexa a fost reținut pentru agresiune sexuală. O femeie l-a reclamat după spovedanie

1 săptămână in urmă 46

Este scandal uriaș în Biserica Ortodoxă Română. Unul dintre cei mai iubiți preoți din București, părintele Visarion Alexa, a fost reținut de oamenii legii pentru agresiune sexuală. O enoriașă s-a plâns de omul lui Dumnezeu după spovedanie. Ce s-a întâmplat, de fapt, și care este reacția BOR. Șocul este foarte mare pentru comunitatea sa.

Șoc pentru BOR! Preotul Visarion Alexa, acuzat de agresiune sexuală

Poliția Capitalei a transmis, sâmbătă, că un preot a fost reținut pentru 24 de ore sub acuzația de agresiune sexuală. Potrivit unor surse judiciare, este vorba despre părintele Visarion Alexa, de la Biserica Pogorârea Sfântului Duh, Sfântul Nicolae – Militari. Purtătorul de cuvânt al BOR, Vasile Bănescu, a explicat că Arhiepiscopia Bucureștilor va deschide o anchetă.

„Vă pot spune mai întâi că vestea este una absolut șocantă. Dacă acuzațiile aduse preotului menționat vor fi confirmate de autoritățile judiciare, cazul său va fi judecat și de autoritățile bisericești în cadrul „Consistoriului bisericesc”, a precizat acesta.

Concret, o femeie a depus o plângere la Secția de Poliție 20 din București, la data de 17 august. Enoriașa le-a dezvăluit polițiștilor că a fost agresată sexual chiar în timpul spovedaniei. Autoritățile au deschis o anchetă, iar vineri, 16 septembrie, preotul Visarion Alexa a fost dus la secție pentru audieri. Ulterior, acesta a fost reținut.

„În baza probatoriului administrat, cel în cauză a fost reținut pe o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentat instanței cu propunere legală”, a afirmat Poliția Capitalei.

Știre în curs de actualizare

The post Preotul Visarion Alexa a fost reținut pentru agresiune sexuală. O femeie l-a reclamat după spovedanie appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă