Preotul Tănăsescu, comentariu ironic privind presupusa distribuție cu circuit închis a ziarului "Lumina": ”Vă dau eu câte vreți”

1 săptămână in urmă 22

Miercuri, 13 Octombrie 2021, ora 14:51

53 citiri

Preotul Eugen Tănăsescu a comentat la postarea unui jurnalist local din Constanța care întreba dacă mai are cineva ziarul Lumina, făcând referire la distribuția cu circuit închis a publicației, potrivit dezvăluirilor făcute de un om anturajul bisericii în cadrul investigației Recorder.

”Vă dau câte vreți, e și online: ))”, a scris Eugen Tănăsescu.

Potrivit investigației, Ziarul Lumina este singurul loc în care sunt publicate anunțurile privind licitațiile publice pentru proiectele ce vizează BOR, dar acesta are un circuit închis. Concret, se distribuie doar în biserici, susține apropiatul BOR, fapt ce ar favoriza anumite societăți să câștige contracte din bani publici acordate preferențial.

Comentariul lui Eugen Tănăsescu este unul ironic, lăsâns să se înțeleagă că publicația ar avea o circulație mai largă.

Preotul Eugen Tănăsescu s-a arătat critic față de investigația care-l vizează pe Preafericitul Daniel, susținând că ”fenta Recorder e o găinărie”.

Mai mult, a spus că astfel de investigații ”sunt doar apă de ploaie pe o tablă ruginită...fac zgomot și atât” și că în tot materialul ”nu a văzut nimic ilegal”.

”Pentru că doar niște oameni slab pregătiți pot crede că "investigațiile" alea sunt ceva de luat în serios.

Sunt doar apă de ploaie pe o tablă ruginită...fac zgomot și atât.

Dar deh, așa e noua formă de jurnalism: cel militant, de opinie. Ăla care filmează ascuns chestii legale și apoi se văicărește că-s ilegale. Pentru ageamii...or fi.

Se văicăresc cei de la Recorder că, săriți, s-au cheltuit niște bani cu o catedrală și cu niște reparații de biserici. Prea scump, zic ei, și cu presupuse "manevre".

De fapt, din tot materialul nu am văzut nimic ilegal (la cât mă pricep eu în construcții).

Aștept încă explicații de la presa "independentă" de ce am luat 120k. doze vaccin. (x20€ doza în aug 2021 = 2 miliarde 400 mil €). Aici bani buni. Cam...20 de Catedrale. Și prețul e în creștere, că nu le-am plătit pe toate”, a mai scris Eugen Tănăsescu pe Facebook.

Eugen Tănăsescu, reprezentantul lui IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, i-a luat adeseori apărarea acestuia în toate scandalurile care l-au vizat. Pe de altă parte, este cunoscută în Biserica Ortodoxă Română existența conflictului mocnit între IPS Teodosie și Preafericitul Daniel.

Citeste si:

 ”Este făcut cu intenția evidentă de a transfera asupra Părintelui Patriarh vina”

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a declarat miercuri, 13 octombrie, că Patriarhul Daniel nu are nicio legătură cu persoanele ce apar în investigația...

"Marele alb" se bate cu Tzanca Uraganu pentru locul I în tendințele YouTube. Câte vizionări a strâns în mai puțin de 24 de ore

Investigația făcută de Recorder, ”Clanul Marelui Alb”, ce vizează modul în care banii publici se învârt în BOR, sub ”binecuvântarea” Preafericitului Daniel, este miercuri, 13...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă