Preoţii fac scut în jurul Patriarhului Daniel după reportajul Recorder şi se întrec în laudă: "Tace şi iartă"

1 săptămână in urmă 18

O anchetă Recorder face valuri în online, dar şi în Biserica Ortodoxă Română. Jurnaliştii au publicat rezultatele unei investigaţii de opt luni care arată mecanismul prin care clericii accesează bani publici, asupra cărora odată ce îi dă statul nu mai are niciun mijloc de control. Odată ajunşi în conturi, banii s-ar împărţi firmelor de casă şi apropiaţilor Bisericii Ortodoxe Române. Totul, s-ar face cu ştiinţa Preafericitului Daniel. Reprezentaţii Bisericii, dar şi preoţi din toată ţara, au respins acuzaţiile. Însă cele două personaje cheie din anchetă: un preot şi un consilier general au demisionat.

Investigaţia vizează construcţia şi reabilitarea de biserici şi monumente religioase din bani publici. Sub o identitate falsă, pretinzând că poate accesa fonduri europene, jurnalistul Recorder a pătruns în cercuri cu influenţă din Biserica Ortodoxă Română.

Preot: Şi noi odată ce l-am aprobat la Preafericitul e garanţie mai tare ca la Strasbourg

Consilier: L-am întrebat pe Marele Alb: "Preafericirea Voastră vreau să mă duc şi eu consilier general, la ce partid să mă duc?" - "Du-te la PSD că va câştiga toată ţara".

Preoţii au făcut scut în jurul Patriarhului României

Un preot, un consilier general din partea PSD şi un om de afaceri sunt personajele principale ale investigaţiei. Primii doi susţin în înregistrările cu camera ascunsă că sunt apropiaţi de Patriarhul Daniel, în timp ce ultimul este beneficiar al contractelor din bani publici pentru Biserica Ortodoxă Română.

Preotul Aurel Mihai: El este. Te-ai aşezat acolo lângă Marele Alb

Jurnalistul sub acoperire: Marele Alb? Aşa-i vorba?

Mecanismul ar fi bine pus la punct: Biserica alege o firmă de casă să facă presupusul proiect de reabilitare, apoi depune documentele la instituţiile publice. Odată aprobat, banii ajung în vistierie Bisericii şi statul pierde orice formă de control. Apoi, sumele sunt împărţite de preoţi apropiaţilor lor prin atribuirea de contracte în urma unor aşa zise licitaţii.

Om de afaceri: Publicaţia Lumina este SEAP-ul pe liber la ei.

Jurnalist Recorder: Ce garanţie avem că nu publică altcineva ziarul şi vine?

Om de afaceri: Nu! N-ai înţeles. Caietul de sarcină merge la ăla pe care îl dai tu. Sau ăla, sau ăla. Sau eu, că dau şi eu două-trei firme.

Totul, s-ar face cu acordul Preafericitului Daniel, susţin jurnaliştii Recorder. Ancheta a stârnit un val de reacţii. Pe facebook, preoţii au făcut scut în jurul Patriarhului României.

"Mizerie și nesimțire varsă " jurnaliștii" peste acest om care lasă ceva României. Îl respect profund pentru atitudinea creștină pe care o are. Tace și iartă", a scris preotul Visarion Alexa, în apărearea Patriarhului.

Patriarhia Română nu a comentat acuzaţiile

Purtătorul de cuvânt al instituţiei neagă însă orice implicare a Preafericitului Daniel în schema descrisă de această anchetă jurnalistică. Dar, o face, după cum spune, în nume personal.

"ldeea absurdă și otrăvită că asemenea lucruri se petrec cu știrea Patriarhului României, acest lucru în sine este nu doar inept, ci și dezgustător abject", a declarat Vasile Bănescu, purtător de cuvânt BOR.

Investigaţia s-a lăsat şi cu demisii.

Lazăr Neacşu: Eu fiind deputat de Patriahie, eu sunt deputat de Patriahie

Jurnalist Recorder: Cum adică?

Lazăr Neacşu: Deputat de Patriarhie.

Jurnalist Recorder:Ce înseamnă asta?

Lazăr Neacşu: Membru în Adunarea Naţională Bisericească.

Lazăr Neacşu, consilier general al Capitalei şi membru PSD, a demisionat şi din funcţie, şi din partid. Şi vicarul care pretindea că are intrare la Preafericitul Daniel a demisionat. Într-un comunicat, Arhiepiscopia Bucureştilor denunţă acuzaţiile şi numeşte exprimarea celor doi neadecvată. Instituţia a mai anunţat că a demarat o anchetă internă.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă