Premierul prin rotație, soluția de compromis a negocierilor PNL-PSD. Analist politic: ”Ambii masculi alfa încearcă să arate că au ieșit câștigători”

2 săptămâni in urmă 46

Negocierile pentru formarea unui guvern format din PNL, PSD și UDMR continuă, iar ultima idee vehiculată este că țara noastră ar urma să aibă premieri prin rotație, dați de social democrați și liberali, dar și că Marcel Ciolacu va fi primul care va ocupa funcția.

Analistul politic Adrian Zăbavă a explicat pentru Ziare.com cât de fezabil este ca România să aibă premieri prin rotație, dar și care sunt șansele ca Iohannis să îl accepte pe Marcel Ciolacu în această funcție.

Masculii alfa care vor să iasă câștigători

Adrian Zăbavă explică cum, atunci când este vorba despre o guvernare de coaliție cu cel puțin doi parteneri asemănători, intervine instabilitatea.

”În acest context, prin faptul că PNL și PSD sunt cei mai importanți actori politici de pe scena politică românească și că în 2024, cel puțin teoretic, vor fi în continuare și principalii combatanți, asta ne duce cu gândul la o instabilitate a unui guvern PSD-PNL”, spune analistul politic.

Mai mult, consideră că este mai degrabă o cale de a încheia negocierile fără a părea că unul dintre partide a pierdut sau a lăsat de la el și că, în acest fel ambii ”masculi alfa” par câștigători.

”Mie mi se pare că această propunere este mai mult una care să închidă jocul actual într-un fel sau altul, adică să închidă perioada asta de negociere astfel încât, cel puțin la nivel de imagine, niciunul dintre cei doi actori, PSD și PNL, să nu fie perceput că a pierdut sau că a lăsat de la el, ci că a ieșit câștigător.

Eu sunt sigur că nici PSD, nici PNL, nu se gândește la aceste lucruri cu caracter de propunere sau chiar înțelegere că vor fi duse până la capăt. Eu nu îmi imaginez că PSD chiar crede că peste un an și jumătate va avea premier dacă PNL-ul ar guverna și invers.

Cred că deocamdată este o negociere prin care ambii masculi alfa încearcă să arate că ies oarecum câștigători, sau cel puțin nu pierzători. Însă șansele acestui scenariu cu premier care să se rotească, în contextul politicii românești, mi se pare o soluție cu puține șanse de reușită”, arată Adrian Zăbavă.

Florin Cîțu - singurul om care și-ar dori un premier PSD

Referitor la scenariul în care Marcel Ciolacu ar putea să fie premier, analistul politic susține că există șanse ca președintele Klaus Iohannis să accepte varianta. Acesta punctează că sunt alte propuneri mult mai incompatibile, cum ar fi Sorin Grindeanu.

”Mai degrabă cred că ar fi o problemă pentru Iohannis dacă propunerea PSD ar fi Sorin Grindeanu de exemplu. Atunci e clar că din punct de vedere al imaginii, referitor la ceea ce s-a întâmplat la OUG13, și pentru tot ce a susținut Klaus Iohannis până în prezent, nu că coaliția PNL-PSD nu face deja mult rău întreg profilului președintelui, dar chiar și așa nominalizarea lui Grindeanu ar fi bomboana de pe colivă”, explică Adrian Zăbavă.

Adrian Zăbavă mai spune că Florin Cîțu este, probabil, singurul om căruia i-ar conveni ca premierul să fie dat de PSD. Concret, susține că un premier PNL, altul decât Florin Cîțu, i-ar știrbi acestuia influența în fruntea partidului.

”Nu cred că lumea își dorește ca Marcel Ciolacu să fie premier și cred că nici el nu își dorește foarte mult acest lucru acum. De aceea cred că acest scenariu nu are șanse foarte mari. E cumva logic din perspectiva jocului politic.

Cam singurul om care și l-ar dori pe Marcel Ciolacu premier, sau pe cineva din partea PSD care să preia funcția, ar fi Florin Cîțu. Atunci el și-ar mai păsui puterea în fruntea PNL și ar avea în continuare șanse să mai joace o bună bucată de timp în fruntea partidului fără să își piardă influența în fața unui premier din partea PNL. Dacă premierul din partea PNL nu ar fi Florin Cîțu, atunci Cîțu ar pierde foarte mult din autoritate ca lider al partidului”, concluzionează analistul politic.

Premieri prin rotație

În urma negocierilor dintre partide de luni, 15 noiembrie, liderii ar fi căzut de acord asupra unei rocade între premieri, dați de PSD și PNL, însă condiția social-democraților este ca liderul partidului, Marcel Ciolacu, să preia primul funcția.

Potrivit unor surse, Florin Cîțu l-ar prefera pe președintele PSD în locul lui Nicolae Ciucă. Această variantă nu ar fi însă agreată de o parte dintre liberali și nici de președintele Klaus Iohannis.

Totuși, Marcel Ciolacu a declarat marți, 16 noiembrie, că nu s-a discutat despre varianta ca el să preia primul funcția de premier.

O nouă întâlnire are loc astăzi, 16 noiembrie, pentru finalizarea negocierilor pe programul de guvernare, unde mai există discuţii în privinţa execuţiei bugetare şi problema SIIJ, unde specialiştii se vor exprima privind cea mai bună decizie, astfel încât să nu mai avem MCV.

Noul USL

Noua alianță dintre PNL și PSD a fost adesea numită USL 2.0, făcând referire la momentul din 2012, când liberalii și social democrații s-au aliat în formarea guvernului USL (Uniunea Social-Liberală).

Liderii PSD, PNL și PC, Victor Ponta, Crin Antonescu și Daniel Constantin, au semnat atunci Protocolul de funcționare a Uniunii Social Liberale (USL).

În urma căderii Guvernului Ungureanu, ca rezultat al adoptării în Parlament a moțiunii de cenzură USL, în data de 7 mai 2012, Victor Ponta a fost învestit de președintele în exercițiu, Traian Băsescu, în funcția de Prim-ministru al României în fruntea unui guvern al alianței USL.

După căderea Guvernului Ungureanu, care între altele fusese sprijinit și de Uniunea Națională pentru Progresul României, dar înainte de alegerile generale din 2012, s-a format Alianța de Centru-Stânga, alcătuită din PSD și UNPR. USL a câștigat alegerile parlamentare din 9 decembrie 2012 în formula PSD+UNPR+PNL+PC, după care s-a format al doilea guvern USL, ”guvernul Ponta 2”.

Din cauza unor neînțelegeri dintre PNL și PSD, pe 24 februarie 2014, liderul PNL Crin Antonescu a anunțat sfârșitul Uniunii Social Liberale, respectiv ieșirea liberalilor de la guvernare. A urmat în martie 2014 guvernul Ponta 3, evident fără USL, care nu mai exista.

Citeste si:

Florin Cîțu anunță că s-a făcut un pas important în privința programului de guvernare. Negocierile vor continua și miercuri

Președintele PNL, Florin Cîțu, a prezentat marți, 16 noiembrie 2021, concluziile negocierilor cu PSD, UDMR și minoritățile privind formarea guvernului. Premierul interimar a anunțat că...

PSD acceptă varianta premierilor prin rotație. Concluzia zilei după negocierile privind formarea guvernului

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat marţi, 16 noiembrie 2021, că social-democraţii şi-au exprimat acordul în ceea ce priveşte o rotaţie a premierilor. Este rândul liberalilor să...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă