Premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, acuză opoziția că minte în legătură cu un posibil „Polexit”

6 zile in urmă 12

Polonia nu vrea să părăsească Uniunea Europeană, a declarat marţi, la Budapesta, premierul polonez Mateusz Morawiecki, acuzându-i pe politicienii de opoziţie că răspândesc ceea ce el numeşte a fi minciuni despre un posibil „Polexit”, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Comentariile sale vin după ce Tribunalul Constituţional din Polonia a decis săptămâna trecută că părţi din legislaţia UE sunt incompatibile cu Constituţia ţării, subminând un principiu-cheie al integrării europene şi alimentând speculaţiile că Polonia ar putea părăsi într-o zi blocul comunitar, care a contribuit semnificativ la dezvoltarea sa economică.

Peste 100.000 de polonezi au participat duminică la manifestaţii pentru a-şi exprima sprijinul faţă de apartenenţa la UE.

„Draga noastră opoziţie încearcă să insinueze că vrem să slăbim Uniunea Europeană prin părăsirea acesteia”, a declarat Morawiecki în timpul unui summit la Budapesta al ţărilor central-europene care fac parte din Grupul de la Visegrad.

„Nu este vorba doar de fake news, ci de ceva mai grav – este o minciună care urmăreşte să slăbească Uniunea”, a spus el.

La demonstraţia de duminică de la Varşovia, Donald Tusk, fost preşedinte al Consiliului European şi în prezent lider al celei mai mari formaţiuni de opoziţie, Platforma Civică, a declarat că partidul de guvernământ, PiS, aruncă în aer viitorul Poloniei în UE.

PiS susţine că UE şi-a depăşit mandatul prin faptul că încearcă să oprească reformele judiciare din Polonia, despre care Bruxellesul spune că subminează independenţa instanţelor.

„Bruxellesul ar trebui să se concentreze pe securitate, stoparea terorismului şi colaborarea cu alte ţări în domeniul economic”, a declarat marţi Morawiecki.

Guvernele populiste de dreapta din Polonia şi Ungaria sunt de mai mulţi ani în dispută cu Comisia Europeană pe subiecte precum libertatea media, migraţia, drepturile persoanelor LGBT şi independenţa justiţiei.

Premierul ungar Viktor Orban, un aliat-cheie al Poloniei în UE, a semnat sâmbătă un decret prin care salută decizia Tribunalului Constituţional din Polonia.

În ciuda disputelor guvernului de la Varşovia cu Bruxellesul, sprijinul faţă de apartenenţa la UE este foarte ridicat în Polonia, cea mai mare ţară fostă comunistă din blocul comunitar şi unul din marii beneficiari ai ajutorului UE acordat ţărilor mai sărace pentru a reduce din diferenţa de dezvoltare faţă de statele mai bogate.

Sursa foto: Facebook/ Mateusz Morawiecki

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă