Premierul Pakistanului a fost testat pozitiv la COVID-19 la două zile după ce a fost vaccinat

1 lună in urmă 1

De Andreea Anghel.
Publicat: 20.03.2021, 15:28.
Actualizat: 20.03.2021, 15:29

Imran Khan, premierul Pakistanului, a fost testat pozitiv la COVID-19 la două zile după ce a primit prima doză de vaccin. 3.876 de persoane au fost depistate cu Covid în Pakistan în ultimele 24 de ore.

Premierul Pakistanului a fost testat pozitiv la COVID-19 la două zile după ce a fost vaccinat

Imran Khan, premierul Pakistanului

Zuma Press / Pradeep Dambarage via Hepta

Imran Khan, premierul Pakistanului, a fost testat pozitiv la COVID-19 Acesta primise prima doză de vaccin

Premierul Pakistanului Imran Khan a fost testat pozitiv la COVID-19 la două zile după ce a primit prima doză de vaccin, au declarat sâmbătă oficiali guvernamentali, cerând oamenilor să nu renunţe la vaccinare, notează Reuters.

Khan, în vârstă de 68 de ani, se află ''acasă în izolare'', a declarat ministrul Sănătăţii, Faisal Sultan într-un tweet, iar un asistent apropiat a spus că premierul se confruntă cu o tuse uşoară şi febră. Specialiştii din Pakistan au subliniat că cel mai probabil, premierul a fost infectat înainte de a fi vaccinat joi.

Îngrijorare cu privire la reacţia oamenilor în ceea ce priveşte campania de vaccinare

Vaccinul Sinopharm, produs de China National Pharmaceutical Group, este singurul disponibil în Pakistan. Khan şi-a exprimat îngrijorarea după rezultatul pozitiv al testului pentru că se gândeşte că oamenii vor refuza să se vaccineze, a declarat consilierul său Shahbaz Gill unei televiziuni locale. El a spus că premierul, care a fost văzut participând la întruniri fără mască, a avut simptome uşoare.

Potrivit cifrelor publicate de guvern, 3.876 de persoane au fost depistate cu Covid în ultimele 24 de ore, cel mai mare număr de infectări zilnice de la începutul lunii iulie, bilanţul total fiind de peste 620.000 de infectări de la începeutul pandemiei. Numărul total al deceselor a ajuns la 13.799.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

vaccin covid premier pakistan pandemie covid vaccin sinopharm
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă