Premierul Franței, testat pozitiv la COVID-19. Prim-ministrul belgian și patru miniștri, în carantină după ce s-au întâlnit luni cu Castex

6 zile in urmă 24

Premierul belgian, Alexander De Croo, care l-a primit luni la Bruxelles pe omologul său francez, Jean Castex, a intrat în carantină după anunţul testului pozitiv la COVID-19 al acestuia din urmă, a anunţat luni seară cabinetul său, notează AFP.

Alţi patru membri ai guvernului belgian, care au participat luni dimineaţă la o reuniune franco-belgiană pe tema securităţii, „vor face şi ei un test PCR şi vor rămâne în carantină până când rezultatul testului va fi negativ”, a precizat sursa într-un comunicat.

Este vorba despre miniştrii Sophie Wilmes (externe), Ludivine Dedonder (apărare), Annelies Verlinden (interne) şi Vincent Van Quickenborne (justiţie).

Potrivit cabinetului său, Alexander De Croo va face un test PCR marţi dimineaţă şi nu va avea nicio activitate publică înainte de a primi rezultatul. „Va rămâne în carantină”,a subliniat documentul.

Premierul francez, Jean Castex, a fost testat pozitiv la COVID-19 luni seară, au indicat serviciile sale pentru agenţia France Presse.

El a aflat după-amiază, după călătoria sa la Bruxelles, că una dintre fiicele sale, în vârstă de 11 ani, fusese testată pozitiv şi apoi a făcut imediat un test PCR.

În decembrie 2020, în mijlocul celui de-al doilea val al pandemiei, Alexander De Croo a mai fost constrâns să intre în carantină la câteva zile după o întâlnire cu preşedintele francez, Emmanuel Macron, testat pozitiv, reaminteşte AFP.

sursa foto: Facebook/ Alexander De Croo

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă