Premierul Florin Cîțu: La spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” nu vom interna adulți, acolo se pot aloca încă 12 paturi ATI pentru copii

1 lună in urmă 20

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2020/04/ID134454_INQUAM_Photos_George_Calin.jpg
Spitalul de Copii „Grigore Alexandrescu” din București nu va primi până la urmă adulți bolnavi de COVID-19, a anunțat astăzi premierul Florin Cîțu.

„Am primit o situație a paturilor de la terapie intensivă. (…) la «Grigore Alexandrescu» nu vom aloca adulți, acolo se pot aloca încă 12 paturi ATI pentru copii, în prima fază 1- paturi la cerere. Aceasta e situația în acest moment. Am spus că vreau să avem 1.600 de paturi cât mai repede”, a declarat Florin Cîțu la o conferință de presă de la Primăria Municipiului Cluj-Napoca.

Joi, purtătorul de cuvânt al spitalului, Raluca Alexandrescu, declara: „Suntem pregătiți să dăm tot suportul autorităților. Spitalul nu este al nostru, nu este al managerului, este al țării. Suntem pregătiți să primim pacienți. Deocamdată nu avem adulți în spital. Putem să punem la dispoziție paturi cu oxigen”.

Foto: INQUAM Photos – George Calin

Articolul Premierul Florin Cîțu: La spitalul de copii „Grigore Alexandrescu” nu vom interna adulți, acolo se pot aloca încă 12 paturi ATI pentru copii apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă