Premierul Florin Cîțu anunță că legea privind consumatorul vulnerabil ar putea intra în vigoare de la 1 ianuarie 2022

2 luni in urmă 40

Premierul Florin Cîțu a anunțat, joi, că va accelera aprobarea legii privind consumatorul vulnerabil, astfel încât prevederile ei să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, nu din septembrie, cum prevede actualul proiect de lege aflat în dezbatere în Parlament.

„Consumatorul vulnerabil. I-am cerut ministrului Energiei să vină cu o soluție și vom avea o soluție de a finanța și de aproba mai repede consumatorul vulnerabil, pentru că aceste companii (din energie, n.e.) au profituri mai mari decât au avut până acum și putem acolo să transferăm. Trebuie să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022, deci trebuie aprobat cât mai rapid”, a declarat premierul.

El a precizat că participă la o întâlnire cu reprezentanții autorităților și companiilor din energie (ANRE, ministrul Energiei, Consiliul Concurenței, OPCOM, Transelectrica) pentru a înțelege ce se întâmplă cu creșterea prețurilor la energie electrică și gaze.

Citește integral pe economedia.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă