Premierul Cîțu anunță că Uniunea Europeană va evalua una dintre companiile românești pentru a produce vaccin anti-COVID

2 săptămâni in urmă 4

Premierul Florin Cîţu afirmă că România este în proces de selecţie la nivel european pentru partea de producţie a vaccinurilor anti-SARS-CoV-2, iar una dintre companiile din ţara noastră „va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19”.

„Veşti bune pentru România! România este reprezentată de 9 companii şi două institute în cadrul grupului de lucru al Comisiei Europene pentru creşterea producţiei de vaccinuri împotriva COVID-19. Acestea participă în procesele de selecţie în vedere implementării a 4 faze strategice: producţie de vaccin, îmbuteliere, finisare, distribuire şi consumabile. Pentru producţia nanoparticulelor lipidice solide (folosite în vaccinurile ARNm – Pfizer- BioNtech şi Moderna ca vehicul de livrare), România este prezentă cu 11 participanţi în procesul de selecţie şi stăm, de departe, cel mai bine din Europa de Est: Bulgaria este prezentă doar cu 3 companii, Ungaria cu 3 şi Slovenia cu 1. Acest lucru confirmă că suntem în proces de selecţie pentru partea de producţie. Una dintre companii va fi evaluată de grupul operativ al Comisiei Europene pentru etapa de dezvoltare a vaccinurilor împotriva COVID-19”, a afirmat Florin Cîţu sâmbătă, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Premierul adaugă că, astfel, actualul Executiv „repară catastrofele făcute în timpul guvernării PSD”.

„Reaşezăm România pe drumul cel bun şi reparăm catastrofele făcute în timpul guvernării PSD, când Institutul ‘Cantacuzino’ a fost desfiinţat şi îngropat, iar compresoarele de răcire din sala de pregătire au fost vândute efectiv la fier vechi”, mai spune Cîţu.

sursa: Agerpres.ro, sursa foto: Pexels.com

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă