Premierul britanic Boris Johnson spune că regina Elisabeta a II-a este „într-o formă foarte bună”

1 lună in urmă 12

Premierul Marii Britanii Boris Johnson a declarat sâmbătă că a vorbit cu regina Elisabeta a II-a, care se odihnește pentru următoarele două săptămâni la recomandarea medicilor, și că suverana de 95 de ani este ”într-o formă foarte bună”, relatează AFP, citată de News.ro.

”Am vorbit cu Majestatea Sa şi este într-o formă foarte bună”, a declarat şeful Guvernului britanic într-un interviu acordat postului britanic Channel 4, înaintea summitului G20 de la Roma.

”Ea trebuie pur şi simplu să urmeze sfaturile medicilor săi şi să se odihnească. Toată lumea îi transmite gânduri bune”, a continuat Boris Johnson.

Palatul Buckingham a anunțat vineri că medicii i-au recomandat reginei Elisabeta a II-a a Marii Britanii să nu facă nicio vizită oficială și se odihnească în următoarele două săptămâni.

În urmă cu o săptămână, suverana britanică a petrecut o noapte la spital, unde a fost supusă unor investigații medicale.

Tot la recomandarea medicilor, regina Elisabeta a II-a a anulat săptămâna trecută o călătorie în Irlanda de Nord, dar și-a reluat marți „sarcinile ușoare”, inclusiv două audiențe virtuale cu ambasadorii sud-coreeni și elvețieni în Marea Britanie.

De asemenea, regina și-a anulat participarea la conferinţa ONU despre climă COP26, care va avea loc săptămâna viitoare la Glasgow. Internarea de o noapte de săptămâna trecută a fost prima după cea din 2013, când regina a fost spitalizat din cauza unei gastroenterite.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă