Premierul belgian Alexander De Croo denunţă „violenţe absolut inacceptabile” după manifestațiile anti-COVID-19 de la Bruxelles, soldate cu trei polițiști răniți și 40 de arestări

1 săptămână in urmă 10

Premierul belgian Alexander De Croo a denunţat luni „violenţe absolut inacceptabile”, la o zi după o manifestaţie împotriva restricţiilor anti-COVID-19 la Bruxelles care a degenerat în confruntări cu poliţia, relatează AFP, citată de News.ro.

În urma unei întâlniri cu omologul său francez Jean Castex pe teme de securitate, Alexandre De Croo şi-a exprimat susţinerea faţă de poliţişti – trei au fost răniţi – şi a îndemnat la o dezbatere paşnică cu privire la pandemie şi restricţii.

El a acuzat „dezinformarea” care mobilizează unii opozanţi ai măsurilor aflate în vigoare.

În contextul unei creşteri a contaminărilor şi spitalizărilor din cauza COVID-19, Belgia a fost nevoită să se resemneze şi să consolideze restricţii aflate în vigoare privind accesul la anumite evenimente şi în locuri publice.

Certificatul sanitar, aflat în vigoare de aproximatv o lună, este dublat de-acum de purtarea obligatorie a măştii în timpul asistării la un spectacol.

Munca de acasă este obligatorie timp de patru zile pe săptămână, timp de cel puţin trei săptămâni, iar Parlamentul urmează să dezbară în curând vaccinarea obligatorie a personalului medial – începând de la 1 ianuarie.

Duminică, zeci de mii de persoane – 35.000 potrivit poliţiei – au defilat la Bruxelles în semn de protest faţă de aceste noi măsuri, cu sloganul ”Împreună pentru libertate”.

Manifestaţia a început paşnic, însă poliţia a utilizat după aceea tunuri cu apă şi gaze lacrimogene împotriva unui grup de persoane care arunca cu proiectile.

Tripoliţişti au fost răniţi şi au fost operate aproximativ 40 de arestări.

„Poliţia este prezentă într-o perioadă foarte dificilă pentru a continua să ne garanteze securitatea. Este inacceptabil ca această violenţă să se orienteze împotriva poliţiei”, a denunţat luni Alexander De Croo.

„Bineînţeles că este necesar să purtăm o dezbatere. Înţeleg că aceşti oameni au îndoieli, dar să purtăm această dezbatere pe baza unei informaţii corecte şi nu pe baza dezinformării şi să o facem în mod paşnic”, a îndemnat liderul liberal flamand.

Felul în care s-au comportat unii manifestanţi duminică – când unii bărbaţi au purtat cagule şi au agitat steaguri naţonaliste flamande – „nu are nimic a face cu libertatea”, acestea sunt nişte „comportamente infracţionale”, a denunţat Alexander De Croo.

Sursa foto: Alexander de Croo

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă