Premier League ne livrează pariurile câștigătoare de duminică! Cota 1.74 la Arsenal – Tottenham »»

4 săptămâni in urmă 1

Leicester, Manchester United, Arsenal și Tottenham, ultimele două aflate față în față într-un nou ”North London derby”, sunt formațiile pe care le vom putea urmări astăzi la treabă, în meciuri contând pentru etapa a 28-a din Premier League. 

16:00 Leicester – Sheffield Utd.
1 și peste 1.5 goluri  – Cota 1.85

Sunt în continuare absențe la gazde, însă trupa lui Brendan Rodgers pare că a învățat să se descurce și în aceste condiții. Fără Barnes, Maddison, Praet, Morgan și Justin pe teren, jucători care nu pot evolua nici în jocul de azi, Leicester a reușit să pună mâna pe 4 puncte în ultimele două etape, după remiza la Burnley (1-1) și succesul de la Brighton (2-1).

Pentru Leicester meciul din runda 28 ar trebui să fie chiar mai simplu. De această dată pe teren propriu, adversară în va fi ultima clasată, echipă cu 22 de înfrângeri în 28 de meciuri disputate. În plus și la Sheffield sunt multe și grave probleme de lot, tehnicianul Wilder fiind privat de aportul a 6 jucători ce au prins multe meciuri ca titulari în campionat. Este vorba de John Egan, Sander Berge, Jack O’Connell, Ethan Ampadu și Kean Bryan.

Puse cap la cap, toate aceste informații nu pot livra decât un singur pariu, favorabil gazdelor.

Echipele probabile:
Leicester City: Schmeichel; Amartey, Fofana, Soyuncu; Pereira, Tielemans, Ndidi, Tavares, Castagne; Vardy, Iheanacho

Sheffield United: Ramsdale; Jagielka, Ampadu, Bryan; Baldock, Lundstram, Norwood, Fleck, Stevens; McGoldrick, Sharp


18:30 Arsenal – Tottenham
Ambele marchează – Cota 1.74

Rivalele londoneze au în comun câteva aspecte înainte disputei de azi. Ambele traversează perioade bune de formă, atât în Premier League, cât și în Liga Europa.

Arsenal și Tottenham au bifat la mijlocul săptămânii victorii importante în competiția europeană, succesele cu Ol. Pireu și Din. Zagreb fiind suficient de consistente pentru a le permite celor două să-și facă planuri pentru turul următor al întrecerii.

În Premier League, Spurs a înșiruit 3 victorii la rând, extrem de importante in lupta pentru o clasare spre vârful ierarhiei. La rândul său, Arsenal are 7 puncte câștigate în precedentele 4 etape, cu  victorii solide la Leicester (3-1) și pe teren propriu cu Leeds (4-2).

Mai este însă mult de muncă până la finalul campionatului, in condițiile în care niciuna dintre rivalele de pe ”Emirates” nu se află în acum în zona obiectivului fixat. Tottenham încă mai speră să prindă un loc de UCL, dar ritmul rivalelor o obligă să joacă cu accelerația apăsată la maxim în această ultimă treime a stagiunii. De partea cealaltă, Arteta nu concepe să termine pentru al doilea sezon consecutiv pe un loc anonim, la mijlocul ierarhiei din Premier.

Sunt elemente care ne determină să investim pe un meci destul de disputat. Nu ar trebui să lipsească modificările de scor reușite de ambele echipe, pariu ce ar fi fost câștigător în 4 din ultimele 5 meciuri directe de campionat.

Echipele probabile:
Arsenal:Leno; Bellerin, Luiz, Mari, Tierney; Xhaka, Partey; Saka, Odegaard, Pepe; Aubameyang
Tottenham: Lloris; Doherty, Sanchez, Alderweireld, Reguilon; Hojbjerg, Ndombele; Bale, Lucas, Son; Kane


21:15 Manchester United – West Ham
Oaspeții marchează  – Cota 1.43

Adversar extrem de dificil pentru ”diavoli” în această rundă. West Ham vizează în mod cert o clasare între primele 4 echipe ale ierarhiei, țintă de care se află la doar 3 lungimi distanță. Cu 48 de puncte câștigate, londonezii ocupă locul 5, dar Chelsea, echipa ce închide Big 4, are două meciuri în plus disputate.

Pariul propus, oaspeții înscriu, este susținut de parcursul oscilant al trupei din Manchester, pe ”Old Trafford”. Nu ne legăm neapărat de cele 21 puncte cucerite din 39 posibile, ci de golurile primite, 19 în 13 etape. De partea cealaltă, a 8-a cea mai bună formație a deplasărilor, West Ham are de asemenea 21 de puncte adunate în 13 jocuri afară și tot 19 goluri înscrise. ”Ciocănarii” au marcat în 10 din partide disputate pe terenurile adverse, cel mai recent în eșecul, scor 1-2, de la Manchester City.

Echipele probabile:
Manchester United: Henderson; Wan-Bissaka, Lindelof, Maguire, Shaw; Fred, McTominay; Rashford, Fernandes, James; Greenwood
West Ham: Fabianski; Dawson, Diop, Cresswell; Coufal, Soucek, Rice, Johnson; Bowen, Antonio, Fornal


 

The post Premier League ne livrează pariurile câștigătoare de duminică! Cota 1.74 la Arsenal – Tottenham »» appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă