Preliminarii Cupa Mondială: Argentina – Brazilia » „Pumele” țintesc biletele pentru Qatar!

1 săptămână in urmă 20

Argentina – Brazilia va avea loc în această seară, după miezul nopții, începând cu ora 01:30. Partida se va disputa pe „Estadio del Bicentenario” din San Juan și va conta pentru etapa a 14-a a Cupei Mondiale de anul viitor din Qatar.

După cum bine știți, turul a fost intrerupt de autoritățile sanitare braziliene, la câteva minute după start, acestea acuzând patru jucători argentinieni de nerespectarea protocolului COVID-19.

Situația în clasament în zona America de Sud este următoarea: Brazilia este lider cu 34 de puncte, urmată de Argentina cu 28 de puncte, podiumul fiind completat de Ecuador cu 20 de puncte, cu menținea că, așa cum am amintit, primele două clasate au cu un meci mai puțin disputat.

În urma parcursului din aceste preliminarii, Brazilia și-a asigurat biletele pentru Qatar, astfel că duelul de astăzi de pe San Juan este unul cu miză doar pentru „Pume”. Cu o victorie contra marilor rivali, Messi & co, care au 12 puncte avans față de locul 5, își pot asigura la rândul lor calificarea la Mondialul de anul viitor. Condiția este însă ca două dintre cele trei contracandidate, Chile (locul 4- 16 puncte), Columbia (locul 5- 16 puncte) și Uruguay (locul 6 – 16 puncte) să se încurce în această rundă în care sunt programate duelurile Chile – Ecuardor, Columbia – Paraguay și Bolivia – Uruguay.

Argentina, trei victorii consecutive fără gol primit! 

„Pumele” trec printr-un moment bun, având trei victorii consecutive fără gol primit: 3-0 cu Uruguay și 1-0 cu Peru, ambele pe teren propriu și 1-0 în Uruguay.

De partea cealaltă, „Selecao” este neînvinsă în actualele preliminarii, fiind singura reprentativă care se poate lăuda cu această performanță, având 11 victorii și o remiză. Singura sincopă a fost înregistrată în Columbia, scor 0-0.

Selecționerul Lionel Scaloni nu are absențe pentru acest meci. În schimb Tite se confruntă cu probleme serioase, Neymar, Casemiro, Roberto Firmino, Richarlison, Hulk, Gabriel Barbosa, Douglas Luiz, Felipe, Miranda și Lucas Verissimo urmând a rata derby-ul.

Pariu Argentina – Brazilia: Argentina câștigă oricare repriză – cota 1.65

Echipe probabile Argentina – Brazilia:
Argentina: E. Martinez – Molina, C. Romero, Otamendi, Acuna – De Paul, G. Rodriguez, Lo Celso – Di Maria, Lautaro, Messi.
Brazilia: Ederson – Danilo, Marquinhos, Thiago Silva, A. Sandro – Gerson, Fabinho, L. Paqueta – Raphinha, G. Jesus, Vinicius Junior.

The post Preliminarii Cupa Mondială: Argentina – Brazilia » „Pumele” țintesc biletele pentru Qatar! appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă