Prefectura Bucureşti a anunţat GREŞIT până la ce oră pot rămâne deschise restaurantele. Eroarea a fost modificată după 3 zile

4 săptămâni in urmă 166

Prefectura Bucureşti a anunţat marţi, într-un comunicat de presă că „în cuprinsul Hotărârii nr.2 din 22.01.2021 adoptată de Comitetul Municipiului București pentru Situatii de Urgență,  s-a constatat o eroare materială în ceea ce privește intervalul orar în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor, fiind înscris, în mod eronat, intervalul 06.00-21.00”.

„În Anexa nr.3 a H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, este prevăzut orarul 06.00- 23.00, ca interval în care este permisă activitatea restaurantelor și cafenelelor”, a anunţat Prefectura Capitalei, la trei zile după relaxarea restricţiilor anti-COVID-19 în Bucureşti.

Prefectura Bucureşti aminteşte că „în cadrul ședinței extraordinare a Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență s-a constatat că, în intervalul de timp 20.01.2021 – 22.01.2021, incidenţa cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din municipiul București a fost mai mică de 3/1.000 de locuitori, potrivit comunicării oficiale a Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București”.

Citeşte şi: Traian Băsescu, critici pentru autorităţi: Când toate ţările înăspresc restricţiile anti-COVID, noi trecem la relaxare. Cred că ne-am grăbit. Mereu am fost contratimp

De asemenea, „s-au luat în discuție obligativitatea respectării prevederilor H.G. nr.3/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 13 ianuarie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, potrivit Anexei nr.3 a aceluiași act normativ.

În cadrul dezbaterilor, membrii Comitetului și-au exprimat punctele de vedere cu privire la oportunitatea adoptării măsurilor prevăzute în Anexa nr.3, astfel cum au fost formulate de legiuitor. Nu au existat discuții referitoare la  modificarea intervalului orar în care se vor aplica acestea măsuri, altfel decât au fost prevăzute în hotărârea de guvern incidentă”.

„Prefectul municipiului București, domnul Traian Berbeceanu, își prezintă public scuzele pentru eroarea susmenționată”, se mai arată în comunicatul de presă al prefecturii Bucureşti.

Citeşte şi: Beatrice Mahler, avertisment după relaxarea restricţiilor. „Avem o reală problemă. Numărul de cazuri severe e foarte mare”

„Recomandăm cetăţenilor prudenţă. Măsurile se vor relaxa parţial de luni. Am considerat necesar ca toţi operatorii să aibă timpul necesar organizării activităţii. Anterior ședinței am avut o întâlnire cu șefii Poliției, Jandarmeriei, IGSU, am hotărât intensificarea controalelor”, spunea prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu, vineri după şedinţa Comitetului Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă