Prefecții USR PLUS nu-și vor depune demisiile. Moșteanu: „Colegii mei rămân acolo. Nu e guvernul lui Cîțu”

1 lună in urmă 17

Liderul deputaţilor USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, a anunțat marţi că membrii de partid care ocupă funcţii în eşalonul doi al Guvernului nu îşi vor da demisia, potrivit Agerpres.

Întrebat, marți, în Parlamaent dacă membrii de partid care ocupă funcţii în eşalonul doi al Guvernului își vor da demisia, Ionuț Moșteanu a răspuns:

„Colegii mei rămân acolo. Ăsta nu este guvernul lui Florin Cîţu. Florin Cîţu a fost pus să îl conducă, să administreze acest guvern de coaliţie. A dovedit că nu poate, însă nu este guvernul dânsului. Colegii mei rămân acolo. Dacă vrea să îi dea afară, să îi dea afară. La câte abuzuri a făcut Florin Cîţu în perioada asta, nu m-ar mira să mai facă încă unul”, a spus Ionuț Moşteanu la Palatul Parlamentului, potrivit Agerpres.

Acesta a mai precizat că nu se pune problema nici de demisii din funcţiile de conducere ale Parlamentului, cum ar fi la Senat, unde preşedinte este Anca Dragu, care este tot o funcţie politică.

Anca Dragu, președintele Senatului, a declarat, marți, că nu va demisiona deocamdată, din funcţie pentru că „parcursul moţiunii de cenzură ar fi unul şi mai greu”. 

În această dimineață, începând cu ora 9.00, vicepremierul Dan Barna şi miniştrii USR-PLUS Ioana Mihăilă, Cătălin Drulă, Claudiu Năsui, Ciprian Teleman și Cristian Ghinea au mers la Guvern pentru a-şi depune demisiile anunţate aseară, atunci când Barna a spus că premierul Florin Cîțu „a dinamitat conștient și perfect responsabil această coaliție”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă