Prahova: Poliţiştii fac verificări după ce un elev ar fi fost lovit de un profesor

4 săptămâni in urmă 22

Poliţiştii prahoveni efectuează verificări după ce un elev de clasa a V-a ar fi fost lovit de un profesor, la un liceu din municipiul Ploieşti. Potrivit unor surse, incidentul a avut loc pe 17 decembrie în incinta unităţii de învăţământ, după terminarea orelor de curs. "Cu privire la aspectele prezentate, poliţiştii fac verificări în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovirea sau alte violenţe. Vă asigurăm de întreaga noastră corectitudine şi disponibilitate în rezolvarea cu celeritate a problemelor cetăţeneşti ce intră în competenţa de soluţionare a Poliţiei", a transmis, luni, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Prahova. AGERPRES/(AS - autor: George Onea, editor: Irina Poenaru, editor online: Gabriela Badea) 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă