Praga lansează "autobuzul de vaccinare" anti-Covid pentru rezidenți și vizitatori

1 lună in urmă 18

Locuitorii Pragăi dar și vizitatorii capitalei vor putea fi vaccinați împotriva COVID-19 într-un centru mobil de imunizare poreclit „autobuzul de vaccinare”, relatează Euractiv.

Persoanele care doresc să se vaccineze în centrul mobil vor putea face asta fără să se programeze în prealabil.

„Autobuzul va opri în locuri care sunt vizitate frecvent sau la evenimente importante”, a declarat primarul Zdeněk Hřib, precizând că numărul stațiilor va fi de peste 10 și că una dintre acestea va fi la grădina zoologică a capitalei cehe.

Autoritățile estimează că până la 300 de persoane vor putea fi imunizate zilnic în autobuzul împrumutat de Consiliul Local de la compania de transport public a orașului.

Personalul medical din autobuz va administra vaccinul Pfizer/BioNTech și cel dezvoltat de Johnson & Johnson.

Praga, la fel ca alte orașe importante din Cehia, a înființat mai multe centre în care este posibilă vaccinarea anti-Covid fără programare prealabilă. În Praga astfel de centre au fost create în gara orașului și centrele comerciale.

Citește și:

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă