Poveștile fascinante ale celor mai cunoscute românce: de la Mata Hari de România la prima femeie inginer refuzată să studieze în țară

2 luni in urmă 31


Sunt unele dintre cele mai mari personalități din România, dar foarte puțini le cunosc cu adevărat. Sunt femei care au luptat pentru libertate și propriile drepturi, pioniere în domeniul sportului, al medicinei, al aviației sau al artei. „Datorită forței lor spirituale și determinării, viața noastră este mai bună” este concluzia celor care au organizat o expoziție inedită la Palatul Suțu din București.


Expoziția din centrul Bucureștiului prezintă alături de românce care au schimbat lumea și femei din Polonia, totul într-un proiect organizat de Institutul Polonez din București. 


Libertatea a selecționat cinci povești din cele 34 de portrete expuse pe gardul Palatului Suțu.


Maria Cuțarida-Crătunescu este prima femeie medic din România


În 2007, la 150 de ani de la nașterea Mariei Cuțarida-Crătunescu, Romfilatelia i-a dedicat acesteia o emisiune de timbre | FOTO: Romfilatelia

S-a născut la 10 februarie 1857, la Călărași, într-o epocă în care femeile nu aveau drept de vot şi doar cele din familii burgheze frecventau liceul.


A urmat cursurile liceale la București, apoi a ajuns la Zurich, unde s-a înscris la Facultatea de Medicină. Cum nu i-a fost deloc ușor să studieze în germană, s-a transferat la Universitatea din Montpellier, pe care a absolvit-o. „Despre hidroree și valoarea ei semiologică în cancerul corpului uterin” a fost lucrarea cu care și-a obținut doctoratul, fiind prima femeie cu o astfel de calificare din toate ţările est-europene.


A devenit medic în anul 1884, dar a decis să revină acasă, pentru a lucra într-unul dintre spitalele din București. Mai întâi îşi deschide o clinică particulară, însă, în paralel, solicită un post de medic secundar la Spitalul Brâncovenesc, în condiţiile în care practica în spital era esenţială. Solicitarea îi este respinsă, dar nu renunță.


Un an mai târziu primeşte postul la Spitalul Filantropia, unde oferea consultaţii gratuite. În perioada 1885-1898 se dedică asistenţei medicale la Fabrica de Tutun, iar din anul 1891 devine șefa secţiei de Ginecologie de la Filantropia. În 1899 înfiinţează prima creşă internă din România care avea să sprijine mamele muncitoare cu copii.


În timpul Primului Război Mondial, alături de regina Maria, a îngrijit soldații. După război, din cauza problemelor de sănătate s-a retras din activitatea medicală. A încetat din viață prematur, la 62 de ani, pe 16 noiembrie 1919, dar Maria Cuţarida-Crătunescu a rămas în istorie ca fiind prima femeie medic şi prima femeie cu titlul de doctor în medicină din România.


Elisa Leonida Zamfirescu este prima femeie inginer din România


Elisa Leonida Zamfirescu, în laborator investigând rezultatele experimentelor în 1956 | FOTO: europeana.eu

S-a născut la Galați, pe 10 noiembrie 1887, într-o familie cu 11 copii, dintre aceștia cei mai cunoscuți au fost Gheorghe, care a lucrat în colectivul ce a realizat celebra statuie Cristos Mântuitorul din Rio de Janeiro, dar și Dimitrie, inginer energetician, creator al Muzeului Tehnic care îi poartă numele.


Elisa a studiat școala primară la Galați și liceul la Școala Centrală de Fete din București, obținând bacalaureatul la secția reală a Liceului „Mihai Viteazul”. În 1908 nu a fost primită la Școala de Poduri și Șosele deoarece femeilor le era refuzat dreptul de a studia la facultățile tehnice. Și-a mai încercat norocul în țară, dar n-a reușit, așa că a plecat în Germania și s-a înscris la Academia Regală Tehnică de la Berlin.


Dar și în Germania a fost acceptată cu greu, din cauza acelorași prejudecăți. Cu toate că decanul și alți profesori o ignorau în timpul cursurilor, Elisa nu s-a dat bătută. Ca una dintre primele femei inginer din istorie, i s-a oferit un post important la firma BASF din Germania, dar Elisa s-a întors în țară și a reușit, cu greu, să obțină un post de inginer la laboratorul Institutului Geologic din București.


Izbucnirea Primului Război Mondial i-a schimbat radical viața. Ca activistă a Crucii Roșii a plecat pe front, unde a condus și spitale de campanie, apoi a revenit la institut. A activat și ca profesoară de fizică și chimie la Școala de fete „Pitar Moș” și la Școala de electricieni și mecanici din București, condusă de fratele ei Dimitrie.


A profesat până la 1 mai 1963, când a ieșit la pensie, apoi s-a stins din viață pe 25 noiembrie 1973, la vârsta de 86 de ani. E


Maria Bălan este prima femeie spion din România


Maria Bălan - Regina spionajului românesc - a ajuns subiect pentru presa vremii | FOTO: General Br. (r) Aurel I. Rogojan

S-a născut în 1895, la Vârșeț, în Banatul de Sud. Pasionată de studiu, a ieșit imediat în evidență la Școala Normală din localitate, vorbind la perfecție germana, maghiara și franceza. Familia acesteia ajunge la Timișoara, iar în 1913, când nu împlinise încă 20 de ani, Maria e solicitată să dea o mână de ajutor serviciilor Imperiului Rus.


Pentru că are șarm, intră rapid în grațiile ofițerilor armatei imperiale. Începe să trimită informații către București, deși România nu intrase pe frontul Primului Război Mondial. Află că niște agenți străini fuseseră infiltrați în satele din zona culoarului Rucăr - Dragoslavele - Câmpulung Muscel și îi dă în vileag. Numele de cod e fie M9, fie B9, iar din 1916, oferă informații extrem de prețioase Armatei Române.


În decembrie 1916 se află că B9 este, de fapt, Maria Bălan, aceasta e arestată de autoritățile austro-ungare, alături de alți nouă români, spioni și ei. Sunt judecați de urgență, dar numai ea este condamnată la moarte, asemenea lui Mata Hari, execuția este fiind stabilită pentru 15 octombrie 1917.


În noaptea de dinaintea înfățișării în fața plutonului de execuție, Maria dispare, după ce un ofițer al armatei austriece o eliberează. Primul Război Mondial se termină, iar urma Mariei se pierde. Peste ani, își schimbă numele, e văzută la București, iar în 1925, ajunge la Paris. „Faimoasa Maria Bălan, regina spionajului”, o descria cotidianul francez Paris Soir.


Din motive necunoscute, părăsește capitala Franței și se stabilește în Vârșețul natal. Cumpără o cârciumă și începe să consume foarte mult alcool, ajunge în depresie. Pe 1 octombrie 1936, dimineața, este găsită moartă în cimitir, lângă mormântul părinților ei, pe care îl vizita din ce în ce mai des. Certificatul legiștilor precizează „otrăvire”. Nu împlinise 42 de ani.


Elena Caragiani-Stoienescu este prima femeie aviator din România


Elena Caragiani-Stoienescu a fost și în SUA, unde a survolat oceanul împreună cu piloții americani | FOTO: Arhivă Viața Liberă

S-a născut la Tecuci, pe 13 mai 1987, fiica doctorului Alexandru Caragiani, angajat al spitalului. În anul 1913 își ia licența în Drept, devenind una dintre primele femei din România licențiată în Științe Juridice. Deși a terminat Dreptul, descoperă repede că pasiunea sa este zborul.


A depășit multe obstacole pentru a intra la școala de aviație, unde a fost singura femeie. Deși se descurca foarte bine să piloteze avionul, în România nu a reușit să obțină un brevet de pilot civil sau de pilot militar.


Pleacă în Franța, unde, după ce trece cu succes toate examenele și testările necesare, primește Brevetul Internațional de Pilot Aviator. Avea pe atunci 27 de ani și a fost cea de-a zecea femeie din lume care a obținut un astfel de document și prima din România.


Primul său zbor l-a efectuat în anul 1912 cu un avion „Wright!” adus special pentru școlarizarea piloților, însoțită de profesorul său de echitație și de cel care a sprijinit-o permanent, cumnatul său, Andrei Popovici, viitor general de aviație. Brevetul de pilot aviator pe care l-a primit în Franța avea numărul 1591.


Elena Caragiani-Stoienescu se întoarce în România, țară aflată în plin război, în 1916. Vrea să piloteze un avion de război, dar i se refuză cererea. Propune să livreze cu avionul medicamente direct pe front și să evacueze răniții în stare gravă. Timp de doi ani a ajutat spitalele de campanie și multe victime ale Primului Război Mondial. 


Decide să meargă din nou în Franța, se stabilește la Paris și devine primul corespondent de război din lume. Se alege însă cu tuberculoză și moare, în România, pe 29 martie 1929, la doar 41 de ani. Este înmormântată într-o criptă a Cimitirului Bellu din București.


Cecilia Cuțescu-Storck este prima femeie profesor la o academie de arte


Ilustrație cu Cecilia Cuțescu-Storck realizată special de Institutul Polonez din București | FOTO: Alicja Woźniakowska-Woźniak

S-a născut pe 14 martie 1879, în comuna Câineni, județul Vâlcea, și este adoptată de bunicii materni. Pasionată de artă de la o vârstă fragedă se înscrie la Școala Centrală de Fete din București și se ascunde în timpul orelor de școală pentru a picta.


La terminarea școlii este trimisă la Munchen în 1897, unde studiază la Damen Akademie cu profesorii Fehr și Schmidt, iar în 1899 se mută la Paris, unde frecventează Académie Julien sub tutela lui Jean Paul Laurens si Benjamin Constant.


Acolo a organizat prima sa expoziție personală, în 1906, la Galerie Hessèle pe Rue Lafitte. La București este cooptată în Tinerimea artistică, iar lucrările ei au fost expuse alături de cele ale lui Constantin Brâncuși.


În timpul șederii la Paris, în 1903, se căsătorește cu violonistul Romulus Kunzer, dar căsnicia nu durează mult. Peste trei ani revine definitiv în țară și se stabilește la București, iar în 1909 se căsătorește cu sculptorul Frederic Storck.


În 1916, devine profesoară la catedra de arte decorative a Academiei de Arte Frumoase din București, fiind prima femeie profesor la o universitate de artă de stat din Europa. În același an, împreună cu alte două artiste a înființat „Asociația Femeilor Pictore și Sculptore”, devenind unul dintre promotorii artei feminine românești. A urmat o perioadă fastă în cariera de profesor, care a durat un sfert de secol.


Cum talentul Ceciliei era apreciat atât în România, cât și în străinătate, aceasta creează numeroase picturi murale în clădiri publice din București, dintre care cea mai importantă este marea frescă „Istoria Negoțului Românesc”, realizată în 1933 în aula Academiei de Studii Economice, dar și plafonul din Sala Tronului a Palatului Regal, astăzi Muzeul Național de Artă al României.


Se stinge din viață pe 29 octombrie 1969, la București, la vârsta de 90 de ani.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă