Povestea uluitoare a „Gigantului” din Scoția, care are autism și care a devenit „Cel mai puternic om din lume”! Mănâncă 10.000 de calorii pe zi și nu vorbește toată ziua cu soția dacă ratează o ridicare: „Am folosit boala ca pe o superputere” | VIDEO

2 săptămâni in urmă 16

Tom Stoltman este scoțianul care a devenit cel mai puternic om din lume, în ciuda faptului că are autism și că în copilărie era, după cum chiar el spune, „un slăbănog”.

Uriașul în vârstă de 27 de ani nu doar că a reușit să ajungă aici în ciuda faptului că suferă de autism, ci spune că această tulburare l-a ajutat foarte mult deoarece a folosit-o ca pe o superputere. Printre caracteristicile acesteia se numără impulsul de a face acțiuni repetitive, ceea ce i-a fost de mare folos puternicului sportiv, care, pentru a ajunge cel mai puternic om din lume, a avut nevoie ca în fiecare zi să mănânce același lucru și să meargă la aceeași oră la sala de forță, deci să nu se abată deloc de la programul prestabilit.

Scoțianul a prins putere nu doar grație numărului foarte mare de ore petrecute la antrenament, ci și pentru că are un regim aparte, care pentru un om obișnuit sună de-a dreptul spectaculos: consumă zilnic nu mai puțin de 10.000 de calorii!

Ziua care i-a schimbat viața lui Tom Stoltman

Tom Stoltman provine din Scoția și a ajuns în lumea oamenilor puternici datorită fratelui său mai mare, Luke. Acesta l-a chemat îndrumat spre sala de forță pe când era doar un adolescent și, în ciuda faptului că la început a urât fiecare secundă petrecută acolo, a continuat să meargă cu stoicism, până când a prins gustul ridicării de greutăți.

Înainte de acest moment, însă, Tom Stoltman recunoaște că a suferit din cauza autismului și a reușit să nu se mai simtă diferit doar datorită prietenilor, care s-au comportat admirabil.

„Nu aveam nici cea mai vagă idee că fac lucrurile greșit. Tot comportamentul meu și ceea ce făceam, în casă, în afara casei, cu părinții mei, cu frații, credeam că e normal. Credeam că ceilalți copii, care se comportau diferit, sunt cei care fac lucrurile în mod greșit. Până într-o zi când ceva a făcut «click» în mintea mea și am hotărât să le spun prietenilor mei. I-am adunat pe toți într-o cameră și le-am spus: «Uite ce e, eu am autism». Iar ei mi-au zis «Uite, nu e absolut nicio problemă. Noi o să continuăm să te placem pentru cine ești tu».

Aceea este ziua când mi s-a ridicat o piatră uriașă de pe inimă și m-am simțit normal. Ca un membru normal al societății. M-am simțit în largul meu în jurul oamenilor, iar ei s-au purtat cu mine așa cum o făceau cu oricine. Aceea este ziua când viața mea s-a schimbat, când am spus deschis că am autism”, a spus Tom Stoltman, conform CNN.

Momentul de glorie al uriașului din Scoția

Un deceniu mai târziu de la acel moment, sportivul scoțian a devenit, oficial, cel mai puternic om de pe planetă. La finalul unui concurs presărat cu probe care mai de care mai atipice – de la împinsul unui tren la aruncarea unui butoi de 15 kilograme cât mai sus – s-a văzut față în față cu istoria. Între el și visul lui mai stătea doar o bilă uriașă, de 210 kilograme, pe care trebuia să o ridice pe o platformă, la nivelul umerilor.

Tom Stoltman a ridicat obiectul de jos și, încet, a reușit să îl ducă până la acea înălțime. Când bila a ajuns pe platformă, a știut că a devenit, în mod oficial, cel mai puternic om de pe planetă, și s-a prăbușit epuizat, dar fericit. Nu a rămas acolo singur pentru mult timp, pentru că imediat a dat năvală să îl felicite chiar fratele său mai mare, Luke, care s-a clasat pe locul 7 în cadrul competiției. „Am stat amândoi în genunchi și ne-am spus câteva lucruri. A fost cel mai frumos moment”, a comentat Tom Stoltman.

Drumul până la marea performanță nu a fost, însă, deloc unul ușor. Autismul l-a ajutat să se antreneze la capacitate maximă, dar i-a pus și piedici uneori. „Câteodată, când ratam o ridicare, mă gândeam la ea timp de 24 de ore sau nu vorbeam cu soția mea. Ajungeam într-un punct mental negativ. Sunt, deci, atât aspecte pozitive, cât și negative, și încă mă zbat să le depășesc pe cele negative”, a mai spus uriașul din Scoția.

„Întotdeauna le spun copiilor și părinților care au copii mici să folosească autismul ca pe o superputere! Știi, suntem diferiți. Dar, avem un avantaj în fața oamenilor care nu sunt diferiți. Avem o superputere pe care ei nu o au!”
– Tom Stoltman

The post Povestea uluitoare a „Gigantului” din Scoția, care are autism și care a devenit „Cel mai puternic om din lume”! Mănâncă 10.000 de calorii pe zi și nu vorbește toată ziua cu soția dacă ratează o ridicare: „Am folosit boala ca pe o superputere” | VIDEO appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă