Povestea dramatică a fotbalistului care a vrut să se sinucidă, după moartea părinților săi: „Am vrut să mă arunc în fața trenului”

2 săptămâni in urmă 19

Fundașul lui River Plate, Emanuel Mammana, a făcut dezvăluiri șocante despre lupta sa cu depresia, după ce a revenit recent în Argentina, la capătul a cinci ani de periplu prin Europa.

Actualul star al „milionarilor” a evoluat în cariera sa de până acum pentru francezii de la Lyon și rușii de la Zenit Sankt-Petersburg și FC Sochi.

Mammana a fost la un pas de un gest necugetat, după ce a rămas orfan.

Emanuel Mammana a încercat să se sinucidă din cauza depresiei cauzate de decesul părinților săi

Fundașul sud-american Emanuel Mammana a trecut prin momente teribile. Depresia, o boală psihică extrem de periculoasă, l-a afectat până la punctul în care era dispus să își ia viața.

Fotbalistul lui River Plate a declarat pentru Radio La Red: „Persoanele care și-au pierdut ambii părinți știu cât de greu este pentru cineva acest lucru. Am avut tendința de a mă sinucide, eram pe punctul de a face ceva nebunesc. Eram pe punctul de a pleca la antrenament.

După ce au trecut două luni nu mai voiam să știu despre nimic altceva. Am plecat singur să iau trenul. Am văzut că venea spre mine și pentru că nu mai voiam nimic altceva eram gata să mă arunc în fața lui, dar cineva m-a tras de gulerul tricoului și m-a izbit de un perete”.

Mammana a adăugat apoi că persoana care a intervenit în ultima clipă a rămas anonimă și că îi este recunoscător pentru gestul care i-a salvat viața:

„Acea persoană m-a salvat, nu știu cine este, dar vreau să îi mulțumesc din adâncul inimii mele. Astăzi am propria mea familie și copiii mei. Părinții mei nu ar fi dorit să fac acel gest”.

E orfan de la 16 ani

Perioada în care Mammana s-a luptat cu depresia corespunde aceleia în care evolua pentru River Plate și a început o dată cu decesul tatălui său din 2011, pe vremea când fundașul sudamerican ajunsese la vârsta de 15 ani.

Mama starului de la River Plate a murit când Mammana avea doar 6 ani, cu doi ani înainte ca „milionarii” să îl aducă la faimoasa lor academie de fotbal pentru copii și juniori.

Șocul pierderii ambilor părinți înainte de împlinirea vârstei de 16 ani a fost la un pas de a-l determina pe Emanuel Mammana să renunțe definitiv la cariera sa de fotbalist înainte chiar ca aceasta să înceapă cu adevărat.

Din fericire pentru el, sprijinul celor apropiați l-a ajutat să treacă cu bine peste momentele dramatice din viața lui și să ajungă până la urmă să împlinească și cel mai mare vis al tatălui său, acela de a juca în prima divizie din Argentina.

The post Povestea dramatică a fotbalistului care a vrut să se sinucidă, după moartea părinților săi: „Am vrut să mă arunc în fața trenului” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă