Povestea din spatele bizarului mesaj RO-Alert care i-a terorizat pe brașoveni, devenit viral pe internet: "URSU BAAA"

1 lună in urmă 25

Marti, 21 Septembrie 2021, ora 21:50

81 citiri

 "URSU BAAA"

Un mesaj RO-Alert, emis luni 20 septembrie de ISU Brașov, pentru a alerta localnicii cu privire la prezența unui urs în oraș, a devenit viral pe internet și a determinat conducerea instituției să-și ceară public scuze.

Mesajul de avertizare a fost formulat de către un operator ISU, folosind o exprimare neconvențională, apreciată de unii chiar limbaj de mahala.

Avertizarea RO-Alert începea cu expresia ”URSU BAAA”, urmat de textul specific unei astel de situații: ”Atenție, a fost semnalată prezența unui urs pe strada ...Nu încercați să vă apropiați. Evitați deplasarea în zona etc”.

Potrivit unor surse, acest mesaj a fost scris de un operator de serviciu luni seară în dispeceratul integrat al ISU Brașov.

Anterior emiterii acestui mesaj, numărul unic de urgență 112 a fost apelat de către o femeie care solicita ajutor din partea autorităților. Aceasta se afla în mașină, în fața casei sale de pe strada Stejărișului, dar nu putea intra în curte din cauza unui urs agresiv care se plimba în zonă.

În timpul discuției cu persoana care cerea ajutor, operatorul a auzit în telefon răgetul animalului, dar și mai multe voci ale oamenilor care strigau în speranța că vor putea alunga în acest mod ursul din zonă.

Cel mai probabil pe fondul agitației de moment, operatorul a făcut gafa, transmițând populației mesajul bizar, ”URSU BAAAA”

”Scopul mesajului a fost de a informa cetățenii județului Brasov cu privire la prezenta ursului pe strada Stejărisului, pentru a evita deplasările in zona unde a fost vazut animalul sălbatic.

Dintr-o eroare, persoana din cadrul dispeceratului care a transmis mesajul a adaugat cuvintele "ursul baaa".

Ne cerem scuze pentru eroare, dar avem convingerea că populația a înțeles conținutul și scopul preventiv al mesajului”, a fost explicația transmisă presei ISU Brașov.

Brașovenii susțin însă că astfel de mesaje, menite să-i avertizeze în legătură cu prezența animalelor sălbatice pe străzile din oraș, i-au terorizat, fiind trimise aproape zi și noapte, chiar și de mai multe ori pe zi.

Este motivul pentru care mulți dintre ei au decis să dezactiveze aplicația, asumându-și astfel riscul să nu primească alertele în cazuri de fenomene meteo extreme, atac terorist sau alte situații care amenință grav comunitățile, de altfel scopul pentru care a fost creat sistemul Ro-Alert.

Citeste si:

„URSU BAAA“. Mesajul halucinant introdus la Brașov într-un mesaj oficial transmis prin sistemul Ro-Alert

Despre modul în care unii angajați ai ISU Brașov obișnuiesc să ”glumească” transmițând mesaje false pe aplicația RO-ALERT a scris un jurnalist local într-o postare pe Facebook....

 ”Ce să-i mai zic? Cîțu-Cîțu?” FOTO

Cunoscutul medic Dan Grigorescu, specialist în chirurgie plastică și reconstructivă la Spitalul Clinic Judetean de Urgenta Brasov, povestește într-o postare pe Facebook cum i-a...

Sursa: Ziare.com

DigiSport.ro

TelekomSport.ro

Adevarul.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă