Povestea de dragoste dintre Otniela Sandu și Radu Constantin. Cum a început relația lor. „A fost mai neobişnuit chiar şi pentru mine”

1 lună in urmă 1


Otniela și Radu trăiesc o frumoasă poveste de dragoste de câteva luni. Cei doi se înțeleg foarte bine, iar recent, au vorbit despre cum a început relația lor.


„Prima dată ne-am întâlnit la o plantare de copaci acum un
an şi jumătate, când doar am trecut unul pe lângă altul. Ne-am salutat, pentru
că aveam prieteni, dar nimic mai mult. Cred că ne-am privit aşa, pe furiş,
câteva secunde, după care am plecat.



Am început filmările la serialul meu, DM, şi am avut o mică nepotrivire de program cu unul dintre personajele feminine şi m-am gândit la domnişoara.


Domnişoara a acceptat, ne-am întâlnit, iar pe timpul filmărilor n-am avut nicio treabă unul cu altul. Asta se întâmpla prin luna august a anului trecut”, a declarat iubitul Otnielei pentru okmagazine.


„Lipsit de interes, i-am comentat”


Radu a recunoscut că atunci când a văzut-o pentru prima oară
pe Otniela, a știut că între ei se va lega o relație foarte fumoasă.


„Dar ca să fiu sincer, eu sunt un tip foarte spiritual, iar când ne-am văzut la plantarea de copaci, crezând foarte mult în legea atracţiei, am trecut pe lângă ea, convins fiind că, la un moment dat în viaţa asta, ne vom reîntâlni într-o altă conjunctură.



Aşa am simţit. Dar nu de asta am chemat-o la serial, ci pentru că eu credeam că se potriveşte cu personajul acela.


A fost un început mai neobişnuit chiar şi pentru mine. A postat pe Instagram că gătise ceva, iar eu, lipsit de interes, vă dau cuvântul meu, i-am comentat.


Dar nu mă aşteptam ca ea să-mi răspundă. Şi cum cele mai bune lucruri în viaţă se întâmplă atunci când nu ai aşteptări, mi-a răspuns.


Ea făcuse nişte bomboane şi i-am zis că par delicioase şi ea a spus: „Vrei să-ţi fac şi ţie?”. Iar eu îţi dai seama că nu eram aşa de gheaţă şi am zis: „Da, îţi dai seama!””, a mai adăugat acesta.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă