Portocale din Carrefour retrase de la vânzare, după ce s-au găsit substanțe periculoase în ele. Magazinul încearcă să dea de urma celor care le-au cumpărat

1 săptămână in urmă 17

Hypermarketul Carrefour a retras de la vânzare portocale care figurau fiind din Grecia, după ce s-a constatat că au fost depășite valorile admise de reziduri din pesticide.

Totodată, compania caută să îi găsească și pe cei care au achiziționat produsul pentru a le fi returnată suma de bani. Este vorba de un lot scos la comercializare în perioada 23 decembrie 2021- 5 ianuarie 2022.

Ce spune compania

Vă informăm că urmare a notificării primite din partea furnizorului ANDROS STIL SRL, CARREFOUR ROMÂNIA SA a inițiat retragerea de la comercializare și rechemarea de la clienți a articolului menționat mai jos. Motivul rechemării: depasire a valorilor admise de reziduuri de pesticide (Dimetoat, Chlorpirifos). 

Originea produsului a fost mentionată eronat pe etichetă de către furnizorul Andros Stil SRL ca fiind Grecia, produsul fiind origine Egipt.

Se recomandă persoanelor care dețin produse din lotul descris mai sus, comercializate în perioada 23.12.2021- 05.01.2022, să nu le consume, ci să le distrugă sau să le aducă înapoi în magazinele de unde le-au cumpărat. Contravaloarea produselor va fi returnată, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru inconveniențele create!

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă