Portarii naționalei de tineret s-au întrecut în gafe » Explicația bizară a lui Aioani: „Am fost accidentat, dar din motivele astea am rămas pe teren”

1 zi in urmă 21

Articol de GSP - Publicat marti, 04 mai 2021, 21:15 / Actualizat marti, 04 mai 2021 21:31

Mihai Aioani (21 de ani) a comis o gafă inexplicabilă în minutul 72 al remizei dintre Chindia și Gaz Metan, la scorul de 1-0 pentru târgovișteni. Partida s-a încheiat 1-1. 

Andrei Vlad și Mihai Aioani, portarii pe care naționala de tineret s-a bazat în perioada recentă, au comis-o în două zile consecutive. Aseară, goalkeeper-ul de la FCSB n-a avut reacție la lovitura de cap trimisă de Andrei Burcă în al treilea minut al prelungirilor derby-ului cu CFR, încheiat 1-1. 

Gafa lui Aioani nu are un impact atât de mare în clasament, dar este mult mai ciudată. Tânărul din poarta Chindiei a „bărbierit” mingea în momentul unei degajări și i-a pus-o pe tavă lui Diogo Valente. La 3 minute după acest moment, Aioani a fost înlocuit, acuzândo accidentare la picior.

Aioani a ascuns accidentarea de Săndoi

Explicația lui Aioani este una bizară. Spune că a simțit dureri încă din minutul 72, dar a refuzat să transmită informația către staff-ul tehnic. Emil Săndoi n-a fost deloc încântat în momentul gafei, fiind surprins gesticulând nervos. 

VIDEO cu gafa comisă de Aioani

„Am simțit o durere la picior în minutul 50. Din cauza experienței, a dorinței, am rămas pe teren. Sper să fiu bine și să fiu sănătos. Nu știu, probabil ar fi intrat rezerva mea (n.r. dacă ar fi anunțat antrenorul) și ar fi făcut-o în stare de 100%. Eu nu am fost și cred că de asta s-a întâmplat ce s-a întâmplat.

E ceva neașteptat și pentru mine. Nu am avut vreo greșeală care să ducă la gol în acest sezon. Spre surprindere mea, lipsa experienței și-a pus amprenta asupra fazei. Până și cei mai mari portari greșesc. Merg mai departe și sper să nu se mai întâmple. Este greu și pentru noi, mergem de colo colo, stăm numai în autocar, s-a acumulat și oboseala”, a declarat Aioani, la TV Telekom Sport.

VIDEO DEZBATEREA ZILEI » Andrei Vlad este un portar forțat sau un talent care trece printr-o perioadă mai slabă?

Citește și alte știri din play-out:

Răsturnare la Poli Iași! Ce se întâmplă până la urmă cu Andrei Cristea și Nicolo Napoli: „Ne cerem scuze”

Dusan Uhrin, analizat de DDB! Ce au remarcat suporterii-acționari ai lui Dinamo

Playtech: Gigi Becali, declarație HALUCINANTĂ la adresa Dianei Șoșoacă. Toată România a aflat cuvintele astea


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă