Popularitatea lui Erdogan s-a prăbușit în sondaje, după cea mai mare criză economică a Turciei din ultimele două decenii

1 săptămână in urmă 9

Marti, 11 Ianuarie 2022, ora 20:05

194 citiri

Ultimele sondaje de opinie arată o erodare a încrederii turcilor în preşedintele Recep Tayyip Erdogan şi partidul său de guvernământ, după criza economică prin care trece țara.

Sub presiunea lui Erdogan şi în ciuda inflaţiei ridicate, banca centrală a Turciei a redus ratele dobânzilor cu 500 de puncte de bază începând din septembrie, declanşând o criză monetară cu deprecierea lirei la 1:18,4 faţă de dolarul american, cel mai scăzut nivel din istorie.

Inflaţia a atins maximul din ultimii 19 ani, 36%, erodând puternic veniturile turcilor, în special ale claselor muncitoare şi mijlocie mică - baza electorală a AKP, formaţiune cu rădăcini islamice.

Pentru a reduce volatilitatea monedei naţionale, guvernul a introdus măsuri fiscale. Cu toate acestea, lira este cu 46% mai slabă decât acum un an, iar preşedintele Erdogan, care doreşte să stimuleze exporturile şi creditele, a refuzat o reorientare, în ciuda nemulţumirii tot mai mari a populaţiei.

Sondajele Metropoll Research arată că rata opiniilor pozitive despre Erdogan, care a condus Turcia în ultimii 19 ani, a scăzut înaintea alegerilor de anul viitor la 38,6%, cel mai scăzut nivel din 2015. Popularitatea şefului statului este sub cea a trei posibili contracandidaţi la alegerile prezidenţiale.

Potrivit unui alt sondaj, efectuat de Sosyo Politik, AKP mai beneficiază în prezent de sprijinul a doar 27% din alegători, faţă de 37% care susţin că au votat partidul la ultimele alegeri parlamentare, în 2018. Şi aliatul naţionalist al AKP din parlament, MHP, este în scădere - la 6,3%, sub nivelul de 7,3% de la alegeri.

Principala formaţiune de opoziţie, Partidul Republican, este cotat la 22,9%, iar aliatul său, IYI, la 10,3%; Partidul Democrat al Popoarelor (HDP, pro-kurd), are 9,4%.

Peste 11% din cei intervievaţi de Sosyo erau indecişi.

Un sondaj al ORC Research de săptămâna trecută arăta că alianţa AKP-MHP totalizează 38,7%, sub opoziţia CHP-IYI, care contează pe 39,5%. HDP, care a susţinut neoficial coaliţia de opoziţie la alegerile locale din 2018, este creditat cu 8,4%. La scrutinul municipal, AKP a pierdut controlul asupra principalelor oraşe, Istanbul şi Ankara.

Circa două treimi din cei care au răspuns la întrebările Sosyo au indicat economia drept cea mai mare problemă a Turciei. Mai mult de jumătate au fost de părere că măsurile recente ale guvernului nu vor îmbunătăţi situaţia.

Un alt sondaj Metropoll a arătat că 36,7% din turci cred că opoziţia este cea mai în măsură să gestioneze economia, faţă de numai 35,4% care au indicat AKP-MHP.

Circa 38% din participanţii la sondaj au afirmat că îl admiră pe Erdogan - de la peste 52% la alegerile prezidenţiale din 2018, în timp ce primarul Ankarei, Mansur Yavas, şi cel al Istanbulului, Ekrem Imamoglu, sunt apreciaţi pozitiv de 60%, respectiv 51%, iar liderul IYI, Meral Aksener, de 38.5%.

Citeste si:

 ”PNL nu vrea decât desfiinţarea PMP”

Partidul Mișcarea Populară a reacționat marți, 11 ianuarie, după declarațiile purtătorului de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, privind o posibilă fuziune a celor două partide. ”În...

 ”Putem avea tăria şi voinţa politică de a lua decizii şi mai îndrăzneţe”

Marcel Ciolacu a salutat marți, 11 ianuarie, măsurile anunțate de premierul Nicolae Ciucă pentru sprijinirea consumatorilor casnici, în contextul majorării prețurilor la energie. Liderul PSD...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă