Pompierii români din Grecia, în a cincea zi de luptă cu flăcările mistuitoare din insula Evia

2 luni in urmă 46

 Facebook.com Pompierii români sting incendiile din Grecia Foto: Facebook.com

Pompierii români continuă, în a cincea zi, acțiunile de stingere a incendiilor în Grecia în zonele Spathari şi Kalivia, pe insula Evia, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. Salvatorii români folosesc şase maşini de stingere, două cisterne şi o dronă. Alături de ei sunt și pompieri din Republica Moldova.

JOI, 12 AUGUST 2021, 10:12

SURSĂ: realitatea.net

AUTOR: Ioana Stanescu

Este vorba de șase pompieri români, ajutați și de colegii lor moldoveni. Autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceştia fiind responsabili de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetaţie. Totodată, monitorizarea aeriană s-a realizat cu ajutorul dronei, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situaţiei din teren. 

„A cincea zi de luptă cu incendiile din insula Evia!

Începând cu ora 08.00, acțiunile de lichidare a incendiilor continuă cu 6 mașini de stingere, 2 cisterne și 1 dronă, în zonele Spathari și Kalivia. Totodată, șase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum și crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor. Alături de ei vor fi pompierii din Republica Moldova, care intervin cu 2 mașini de stingere, fapt ce conduce la mărire zonei de acțiune și protecție.

Salvatorii din teren sunt informați permanent privind direcția și intensitatea vântului, reușind astfel să aibă o prognoză cât mai bună asupra posibilităților de propagare a incendiului. Pe parcursul serii trecute, în zona de acțiune a pompierilor români și moldoveni, s-au înregistrat precipitații pe o durată de aproximativ 2 ore, iar, potrivit prognozelor, temperaturile vor fi ușor mai scăzute azi față de zilele anterioare.

Monitorizarea aeriană s-a realizat cu ajutorul dronei, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situației din teren. De asemenea, la solicitare pompierilor greci, a fost efectuată monitorizarea și altor zone unde intervin aceștia.

Reamintim faptul că autoritățile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceștia fiind responsabili de configurarea planului de intervenție, gruparea numerică a forțelor și efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acționa în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetație.

În mod permanent se menține legătura cu ofițerul elen delegat în asistarea și buna desfășurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români și moldoveni”, a transmis IGSU, într-un mesaj de joi, pe pagina de Facebook.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă