Poluare pe râul Prahova, după ce un perete al stației de epurare din Sinaia s-a prăbușit

4 zile in urmă 24

Ape uzate neepurate au ajuns în râul Prahova, după ce peretele exterior al bazinului decantor primar al stației de epurare din Sinaia s-a prăbușit în timpul execuției unor lucrări de reabilitare. ”Poluarea va avea pentru moment un impact redus asupra calității apelor”, spune Apele Române pe Facebook.

Postarea Apelor Române:

Peretele exterior al bazinului decantor primar al stației de epurare S.C. Hidro Prahova S.A. din Sinaia s-a prăbușit. Incidentul a avut loc în timpul execuției unor lucrări de reabilitare și extindere a stației de epurare efectuate de către operatorul de apă-canal.Astfel, ape uzate neepurate au ajuns în râul Prahova. Estimăm că poluarea va avea pentru moment un impact redus asupra calității apelor, întrucât stația are capacitate mică și preia atât ape uzate menajere, cât și ape pluviale. În plus, o parte dintre aceste ape uzate sunt stocate pe amplasamentul gropilor executate pentru construirea noilor decantoare. Echipele noastre s-au deplasat la fața locului și au prelevat probe de apă. ȘI în acest caz vom aplica principiul ”poluatorul plătește”, iar după rezultatele analizelor de apă, Inspecția Bazinală de Apă va calcula cuantumul amenzii, inclusiv pentru faptul că acesta a anunțat târziu pe reprezentanții Apele Romane Buzau-Ialomita.
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă