Polonia condamnă o ”agresiune” din partea UE / Comisia Europeană a solicitat impunerea de sancțiuni financiare din cauza mecanismului de ridicare a imunității magistraților

1 lună in urmă 39

Polonia a condamnat marţi decizia Comisiei Europene de a-i solicita Curţii de Justiţie a UE (CJUE) să impună penalităţi financiare Poloniei din cauza activităţii camerei disciplinare a Curţii Supreme, transmite AFP, citată de Agerpres.

Sebastian Kaleta, adjunct al ministrului justiţiei polonez, a calificat drept o ”agresiune” cererea executivului comunitar adresată CJUE de a impune sancţiune financiare contra Varşoviei, în cadrul unei proceduri în desfăşurare cu privire la lipsa de independenţă a sistemului judiciar.

”Comisia Europeană blochează în mod ilegal fonduri în Polonia şi cere sancţiuni. Acestea sunt acte de agresiune”, a scris demnitarul polonez pe Twitter.

La jumătatea lunii august, Polonia a anunţat că va desfiinţa camera disciplinară a Curţii Supreme în cadrul reformei mai ample a sistemului său judiciar în lunile următoare, după ce CJUE a decis că mecanismul disciplinar subminează dreptul comunitar.

CJUE a dispus la 14 iulie ca Polonia să pună capăt imediat activităţilor camerei disciplinare, care este însărcinată cu supervizarea judecătorilor şi le poate ridica imunitatea. CJUE explica atunci că acest for „nu oferă toate garanţiile de imparţialitate şi independenţă” şi nu este „ferit de influenţe directe sau indirecte ale puterii legislative şi executive”.

Tribunalul constituţional polonez a sfidat însă Bruxellesul şi a apreciat că măsurile provizorii decretate de CJUE „nu sunt conforme” cu Constituţia poloneză, iar ca urmare Comisia Europeană a dat termen Varşoviei până pe 16 august să promită că va respecta deciziile CJUE, sub ameninţarea sancţiunilor financiare.

Acesta este cel mai recent dintre dosarele care în ultimii ani au provocat disensiuni între Polonia şi Comisia Europeană, ce a deschis contra Varşoviei mai multe proceduri de infringement în urma reformelor judiciare şi a activat împotriva ei articolul 7 din Tratatul UE, ceea ce în final poate duce la pierderea dreptului de vot al unei ţări în Consiliu dacă toate celelalte sunt de acord.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă