Polițiștii, după vizionarea imaginilor video de la accidentul în care două fete au fost ucise pe trotuar: „Venea destul de tare”

1 lună in urmă 1

Doi copii au murit, sâmbătă, într-un accident în Bucureşti. O șoferință a pierdut controlul vehiculului și a intrat într-un stâlp, iar apoi a ricoșat pe trotuar, unde se aflau cele două fete. Ambele au fost transportate la spital, însă nu au putut fi salvate. Polițiștii cercetează acum circumstanțele accidentului, iar primele informații arată că șoferița circula cu viteză.

Claudiu Costea, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere, a declarat la Digi24 că anchetatorii au vizionat imaginile surprinse de camerele de supraveghere și concluzia a fost că automobilul care a accidentat mortal cele două fete „venea destul de tare”.

„Colegii au vizionat și imagini de pe camerele video. Într-adevăr, venea destul de tare autovehiculul. Conducătorul auto, să spunem, dar asta se va stabili ulterior, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum. Era într-o intersecție în care ar fi trebuit să efectueze viraj la dreapta sau la stânga, dar a pierdut controlul asupra direcției de mers. Toate lucrurile acestea vor fi stabilite după ce vor fi administrate toate probele”, a explicat reprezentantul Brigăzii Rutiere.

Din imaginile pe care le-au vizionat colegii, momentul (n. red – în care șoferița pierde control volanului) este acela când ajunge în intersecție și nu efectuează virajul stânga sau dreapta.

Claudiu Costea, purtător de cuvânt al Brigăzii Rutiere:

Claudiu Costea a mai precizat că „este foarte greu să stabilim viteza cu care se deplasa conducătorul auto, întrucât în continuare se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate cauzele”.

O șoferiță a intrat cu mașina în două fete, care se aflau pe un trotuar, în cartierul bucureștean Andronache, din sectorul 2 al Capitalei.

În urma impactului, cele două fete au fost transportate pentru îngrijiri medicale la Spitalul Floreasca, respectiv Spitalul Grigore Alexandrescu, dar au decedat.

 Brigada RutierăIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă