Politicianul care l-a propus pe Trump la premiul Nobel pentru Pace s-a răzgândit: „Cred că a dat unele semne de dezechilibru mintal”

1 lună in urmă 10

Un deputat norvegian al Partidului Progresului (populist, de dreapta), care l-a nominalizat în septembrie 2020 pe preşedintele american Donald Trump la Premiul Nobel pentru Pace, a afirmat joi că acesta a meritat nominalizarea, dar că acum nu ar mai face-o, relatează dpa. Politicianul norvegian spune că, după ce a pierdut alegerile, Trump dă „semne de dezechilibru mintal”.

„Nominalizarea la Nobel a fost pentru acordul de pace pe care (Trump - n.r.) l-a obţinut în Orientul Mijlociu. Dar după înfrângerea în alegerile prezidenţiale cred că a dat unele semne de dezechilibru mintal”, a afirmat deputatul Christian Tybring-Gjedde (Partidul Progresului, populist).

„Nu este momentul să primească Premiul Nobel pentru Pace şi nu îl va primi”, a declarat politicianul norvegian pe canalul TV2, calificând drept „înspăimântătoare” scenele văzute la Capitoliu.

Christian Tybring-Gjedde l-a nominalizat în septembrie anul trecut pe Trump la Nobel pentru rolul său în medierea acordului de normalizare a relaţiilor dintre Emiratele Arabe Unite şi Israel, subliniind că, pe fundalul deceniilor de eforturi pentru pace în Orientul Mijlociu, Trump a obţinut mai multe progrese decât oricine altcineva.

Politicianul norvegian l-a nominalizat pe Trump pentru aceeaşi înaltă distincţie şi în 2019, evocând summitul din 2018 din Singapore dintre preşedintele american şi liderul nord-coreean Kim Jong Un.

Editor : B.P.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă