Poliția îl caută pe acest bărbat: a amenințat cu arma și a jefuit un tânăr, în Sectorul 6. VIDEO

1 lună in urmă 1

Poliţia Municipiului București le-a cerut ajutorul cetățenilor, prin intermediul unui mesaj postat pe Facebook, pentru identificarea unui bărbat care, la sfârșitul anului trecut, a ameninţat un tânăr cu o armă și i-a furat 1.600 de lei şi 800 de euro, incidentul petrecându-se în fața unui bloc din Sectorul 6.

Mesajul este însoțit de o filmare făcută cu camera de supraveghere și de două fotografii în care pot fi distinse trăsăturile suspectului care își lăsasr masca de protecție pe barbă.

„Poliția Capitalei solicită sprijinul cetățenilor pentru depistarea unui bărbat bănuit de tâlhărie calificată

Poliţiştii Secției 20 au fost sesizaţi cu privire la faptul că un tânăr, la data de 20 decembrie 2020, în jurul orei 20.00, în timp ce se afla în faţa scării blocului de domiciliu, din sectorul 6, a fost victima unei infracţiuni de tâlhărie calificată, acesta fiind deposedat de suma de 1.600 de lei şi 800 de euro, de către un bărbat, sub ameninţare cu un obiect ce părea a fi o armă.

Cei care îl recunosc pe bărbat sunt rugați să sune la 112 sau să se adreseze celei mai apropiate secții de poliție”, este mesajul postat pe Facebook.

Editor : D.C.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă