Poliţia a folosit gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva pompierilor care protestau la Atena

3 săptămâni in urmă 17

Poliţia greacă a utilizat vineri gaze lacrimogene şi tunuri cu apă împotriva a aproximativ 2.000 de pompieri angajaţi sezonieri care protestau la Atena, informează dpa.

Pompierii, care cer locuri de muncă permanente, au încercat să blocheze bulevardul Kifissias din centrul capitalei Greciei.

Manifestaţia a avut loc în faţa Ministerului pentru Protecţie Civilă şi Schimbări Climatice, potrivit televiziunii publice greceşti.

„În vară, atunci când erau incendii peste tot, ei ne-au numit eroi. Acum nu vor să ştie de noi”, a declarat unul dintre demonstranţi.

Aproximativ un sfert dintre toţi pompierii din Grecia sunt angajaţi sezonieri, în perioada 1 mai - 15 octombrie, potrivit Agerpres.

În timpul verii acestui an, incendiile devastatoare de vegetaţie au distrus zone extinse de păduri mai ales în zona Atenei şi pe insula Evia.Potrivit cotidianului grec Kathimerini, poliţia a operat mai multe arestări, iar un pompier a fost rănit în timpul manifestaţiei.

Editor : Liviu Cojan

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă