PNL se dezice de primarul din Sângeorz-Băi, anchetat că și-a filmat fetița dezbrăcată în timp ce o umilea: Nu mai este membru PNL, ne delimităm

5 luni in urmă 13

Anunţul a fost făcut joi, de preşedintele PNL Bistriţa-Năsăud, Ioan Turc, pe pagina de Facebook a formaţiunii politice. 

Mesajul vine după ce, miercuri seara, când a fost întrebat cu privire la imaginile înfiorătoare cu primarul din Sângeorz-Băi care își pedepsea fiica, Ioan Turc a declarat că este la "un șpriț cu premierul" și că se află în campanie, deci nu are timp de declarații.

Premierul Ludovic Orban a infirmat însă faptul că s-ar fi aflat la un șpriț cu candidatul la primăria Bistrița: "Nu cred că a spus așa ceva. N-am văzut filmulețul că sunt în activitate și acuma. Credeți că eu pot să urmăresc fiecare candidat? Nu e candidatul nostru, e candidat independent", a replicat premierul Ludovic Orban. 

"Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal.

Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit.

Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată să fie asociat cu violenţa de orice tip, cu atât mai puţin cu cea îndreptată împotriva minorilor, în familie sau în afara ei. Suntem partidul care susţine înăsprirea pedepselor împotriva agresorilor și împotriva actelor de violenţă verbală şi fizică", se arată în comunicatul PNL Bistriţa-Năsăud, semnat de preşedintele Ioan Turc.
 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă