PNL Bistrița, despre cazul Traian Ogâgău: “Nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea PNL”

2 months ago 2

Organizaţia municipală PNL Bistriţa a reacționat după ce în spațiul public a apărut o înregistrare video în care primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, își umilea fiica. Liberalii s-au dezis de comportamentul acestuia, precizând că Ogâgău nu mai este membru PNL.


În imaginile șocante, filmate chiar de liberalul Traian Ogâgău, se vede cum fiica lui stă în genunchi, cu mâinile deasupra capului și repetă că nu mai este obraznică.


“Ca urmare a înregistrării apărute în spaţiul public, cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, PNL Bistriţa-Năsăud precizează că acesta nu mai este membru PNL şi nu candidează la primărie din partea Partidului Naţional Liberal”, se arată în comunicatul semnat de președintele Ioan Turc.


Ne delimităm categoric de acest tip de comportament şi condamnăm ferm orice act de violenţă împotriva copiilor, indiferent de agresor. Orice gest reprobabil la adresa minorilor trebuie cercetat şi pedepsit

Organizaţia municipală PNL Bistriţa:

“Partidul Naţional Liberal nu va accepta niciodată să fie asociat cu violenţa de orice tip, cu atât mai puţin cu cea îndreptată împotriva minorilor, în familie sau în afara ei. Suntem partidul care susţine înăsprirea pedepselor împotriva agresorilor și împotriva actelor de violenţă verbală şi fizică”, mai scriu liberalii.


Anterior comunicatului PNL Bistrița, Traian Ogâgău a vorbit la emisiunea Adriana Nedelea LA FIX.


“Vi se pare normal ca PSD să folosească acest videoclip în campanie? Nu este moarte de om. Este greșit că am trimis video cuiva”, a spus primarul din Sângeorz-Băi.


Read Entire Article
Powered By Seo Tools