Ploaia a dat peste cap Formula 1 de la Soci. Varianta calificări+cursa duminică a mai fost accesată doar de trei ori

3 săptămâni in urmă 19

  • Liga 1: FC Argeș - Chindia, sâmbătă, 17:00, Digi Sport 1

  • Liga 1: FCSB - Academica Clinceni, sâmbătă, 21:00, Digi Sport 1

Ploaia, care a început să cadă de la miezul noţii la Soci, s-a transformat într-o furtună, făcând imposibil rulajul pe o pistă de unde apa se evacuează cu dificultate.

  • Cursa de la Soci este programată duminică, de la ora 15:00, în direct pe Digi Sport 2 şi pe siteul digisport.ro pentru abonaţii RCS-RDS.

La Soci am putea avea calificările pentru aceeşi zi cu cursa, duminică

Conform estimărilor, ploaia va continua până la 13,30-14,30, ora locală, înainte de a se diminua spre după-amiază, dar directorul de cursă Michael Masi este optimist că sesiunea oficială de calificări se va desfăşura sâmbătă.

În caz în care condiţiile meteo nu vor permite derularea calificărilor, acestea vor fi reprogramate pentru duminică dimineaţă.

Calificări în aceeaşi zi cu cursa de F1 am mai avut în 2004, 2010 şi 2019, de fiecare dată în Japonia

Acest lucru s-a mai întâmplat cu prilejul Marelui Premiu al Japoniei în anii 2004, 2010 şi 2019.

Este a doua oară în acest sezon când ploaia perturbează un Grand Prix de Formula 1. În Belgia, pe circuitul de la Spa-Francorchamps, cursa de la finele lui august a durat doar trei minute, înainte ca Max Verstappen (Red Bull) să fie declarat învingător.

În clasamentul piloţilor, Verstappen are un avans de cinci puncte faţă de Lewis Hamilton, septuplu campion mondial. Olandezul va pleca însă din ultima linie pe grila de start, din cauza schimbării motorului său, peste limita autorizată pe un sezon.

Agerpres

Etichete: formula 1 , f1 soci , calificari f1 soci
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă