Plenul Senatului se reuneşte pentru revocarea Ancăi Dragu din funcţia de preşedinte. PNL-PSD-UDMR "eliberează" funcţia pentru Florin Cîţu

1 săptămână in urmă 20

Senatorul PNL Alina Gorghiu a anunţat, marţi, că noua coaliţie de guvernare, formată din PNL, PSD şi UDMR, a depus o solicitare de revocare din funcţie a preşedintelui Senatului, Anca Dragu. Funcţia ar urma să fie eliberată pentru Florin Cîţu, în timp ce Marcel Ciolacu ar urma să preia conduccerea Camerei Deputaţilor.

Anca Dragu ar putea fi revocată din funcţie pentru a i se face loc lui Florin Cîţu

Anca Dragu ar putea fi revocată din funcţie pentru a i se face loc lui Florin Cîţu

Hepta

PNL, PSD şi UDMR au demarat procedurile pentru înlocuirea preşedintelui Senatului, Anca Dragu. Senatorul PNL Alina Gorghiu a declarat că speră ca grupul USR să înţeleagă că sunt principii constituţionale pe care trebuie să le respecte, acela al majorităţii, configuraţia actuală.

Alina Gorghiu a declarat, la Senat, că solicitarea de revocare se va supune votului secret, cu cartele, în plenul Senatului, urmând ca ulterior un viitor Birou Permanent va trebui să convoace un nou plen, pentru că funcţia de preşedinte al Senatului va deveni vacantă, după revocarea Ancăi Dragu.

Alina Gorghiu a spus că grupul PNL îl susţine pe Florin Cîţu pentru şefia Senatului. ”Vom vedea în ce măsură vor exista şi alte propuneri, în afară de Florin Cîţu, care este susţinut de PNL, PSD şi UDMR". Întrebată când va prelua Florin Cîţu funcţia de preşedinte al Senatului, în condiţiile în care este încă premier interimar, Alina Gorghiu a afirmat că nu ar fi nicio problemă de incompatibilitate. ”Ne-am uitat peste legi, vom fi foarte atenţi la respectarea tuturor normelor care sunt în vigoare la acest moment, însă vom avea grijă ca toată birocraţia să fie făcute astfel încât să facem activitatea şi la Parlament şi la Guvern să fie exact cum trebuie, în parametri optimi”, a spus senatoarea PNL.

Cum se face revocarea din funcţie a preşedintelui Senatului

Potrivit Regulamentului Senatului, preşedintele acestei camere parlamentare poate fi revocat la cererea a minimum o treime din numărul total al senatorilor, dacă acesta a încălcat grav sau în mod repetat Constituţia sau Regulamentele Parlamentului. Revocarea din funcţia de preşedinte al Senatului poate fi propusă şi de jumătate plus unu din numărul total al senatorilor.

Propunerea de revocare se face în scris, sub semnătura iniţiatorilor, o singură dată într-o sesiune.

Propunerea de revocare se depune la Biroul permanent care analizează, în prima sa şedinţă, îndeplinirea condiţiilor prevăzute în Regulament şi decide, prin vot, introducerea acesteia în proiectul de ordine de zi a următoarei şedinţe de plen.

Plenul Senatului se va reuni, marţi, de la ora 12,00, pentru revocarea preşedintelui Senatului, Anca Dragu (USR), a decis Biroul permanent.

Preşedintele Senatului căruia i s-a cerut revocarea nu poate conduce şedinţa Biroului permanent sau pe cea de plen în care se discuta revocarea sa. Conducerea acestor şedinţe va fi asigurată de unul dintre vicepreşedinţi, desemnat de Biroul permanent.

Ulterior şedinţei Bp, propunerea de revocare se prezintă în plenul Senatului şi dacă este aprobată prin votul secret al majorităţii senatorilor, funcţia de preşedinte devine vacantă şi, imediat, se organizează alegeri. După alegerea unui nou preşedinte al Senatului se renegociază, dacă este cazul, de îndată, repartizarea celorlalte funcţii din Biroul permanent.

De ce vor PNL, PSD şi UDMR să o demită pe Anca Dragu

Preşedinţii celor mai mari partide din cadrul coaliţiei de guvernare nu au funcţii în actualul guvern, întrucât PSD nu a fost de acord ca Florin Cîţu să fie numit premier la atât de scurt timp după ce a fost demis prin moţiune de cenzură, iar social-democraţii vor trebui să aştepte a doua rotaţie în coaliţie pentru a numi premierul, în persoana lui Marcel Ciolacu. Astfel, pentru Florin Cîţu şi Marcel Ciolacu "compensaţia" o reprezintă conducerile Camerelor.

Pentru Marcel Ciolacu lucrurile sunt mai simple. Ludovic Orban şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, astfel că postul este vacant în acest moment, Sorin Grindeanu de la PSD asigurând interimatul. Cum Sorin Grindeanu are deja Ministerul Transporturilor şi funcţia de vicepremier, liderul PSD Marcel Ciolacu şi-a anunţat candidatura şi va fi susţinut de coaliţia de guvernare.

USR spune însă că va face şi ea o propunere, în persoana Cristinei Prună. AUR anunţă, de asemenea, că va lupta pentru a împiedica abuzul deosebit de grav pe care noua majoritate parlamentară PSD-PNL-UDMR îl orchestrează la Senat în scopul revocării neconstituţionale a preşedintei Anca Dragu. USR mai spune că ”înţelege dorinţa noului FSN de a acapara toată puterea în statul român, dar nu va accepta încălcarea Constituţiei doar de dragul de a satisface orgoliile mărunte ale politicienilor aflaţi vremelnic la butoanele puterii”.

În contextul înţelegerii toxice dintre PSD şi PNL şi a demersurilor grăbite de a acapara conducerile celor două Camere, USR anunţă că o susţine pe deputata Cristina Prună pentru funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor. În acelaşi timp, USR va lupta pentru a împiedica abuzul deosebit de grav pe care noua majoritate parlamentară PSD-PNL-UDMR îl orchestrează la Senat în scopul revocării neconstituţionale a preşedintei Anca Dragu, a transmis USR printr-un comunicat oficial.

Potrivit USR, ”la Camera Deputaţilor, PSD, PNL şi UDMR îşi dau astăzi mâna pentru a-i da funcţia pe tavă lui Marcel Ciolacu, după ce l-au instalat interimar la conducere pe sinecuristul Sorin Grindeanu”.

La Senat însă lucrurile se complică, întrucât funcţia este ocupată de Anca Dragu, de la USR. PNL vrea să o revoce pentru a-i face loc lui Florin Cîţu. USR mai arată că, la Senat, ”PSD, PNL şi UDMR vor forţa, tot astăzi, revocarea din funcţia de preşedinte a Ancăi Dragu, demers pe care vor să-l întemeieze pe un Regulament al Senatului cu multe semne de întrebare în ceea ce priveşte neconstituţionalitatea, fapt atestat de Curtea Constituţională încă din anul 2005”.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă